Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 09 decembrie 2018 10:40
Managerul lui City, Pep Guardiola, recunoaște: ”Acum, Liverpool e deasupra noastră. Suntem în decembrie și spun că Liverpool poate fi campioană”.
În doi ani și jumătate, de când e la Man. Cty, Pep Guardiola a pierdut nouă meciuri în Premier League. Iar Chelsea e adversarul care-i provoacă managerului iberic cele mai mari dureri de cap. Și eșecuri! De trei ori a fost învins de albaștri, sâmbătă cedând din nou (0-2).
Numai că Pep nu e interesat de recorduri. "Toți m-au întrebat mereu dacă vom rezista fără înfrângere un sezon întreg. Întotdauna le-am replicat: asta nu se va întâmpla. Nu există sport în lume unde o singură echipă sau un singur jucător câștigă tot", a declarat managerul lui City la conferință. "Nu suntem aici pentru a fi invincibili, ci pentru a încerca să fim campioni. Nu contează cum. Vrem să avem un punct peste rivali".
Guardiola acceptă că "acum, Liverpool e mai bună ca noi. Suntem în decembrie și cred că Liverpool poate fi campioană. Dar voi spune același lucru și dacă mă întrebați de Chelsea, Tottenham sau Arsenal".
"Cu excepția a cinci minute, am fost extraordinari. Am jucat incredibil în prima repriză"
"Dacă pierzi, e important cum pierzi. La sfârșit, când adversarul e bun, nu poți decât să-l feliciți"
Pep Guardiola, manager Man. City
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!