Articol de GSP - Publicat sambata, 30 aprilie 2022 09:42 / Actualizat sambata, 30 aprilie 2022 14:02
Todd Boehly, om de afaceri american și investitor la LA Lakers, urmează să devină noul patron al lui Chelsea, anunță The Telegraph.
Oferta consorțiului condus de Boehly se ridică la aproximativ 4,17 miliarde de euro și satisface pretențiile lui Roman Abramovich, patronul clubului londonez. Din această sumă, oligarhul rus ar urma, conform spuselor sale, să doneze 3 miliarde de euro către victimele războiului din Ucraina.
Todd Boehly, aproape să o preia pe Chelsea
Conform sursei menționate, Todd Boehly a rămas singur în cursa pentru preluarea clubului Chelsea, după ce ofertele celorlalte două consorții ar fi fost refuzate. Tranzacția ar urma să fie finalizată înaintea finalului de sezon.
După finalizarea înțelegerii cu actuala conducere a „albaștrilor”, consorțiul condus de Boehly ar urma să fie supus unei verificări amănunțite de către șefii Premier League, înainte ca tranzacția să fie anunțată oficial. Acest proces ar dura încă aproximativ 10 zile.
Ce a însemnat Roman Abramovich pentru Chelsea
Oligarhul rus a cumpărat gruparea albastră în iunie 2003, cu 160 de milioane de euro, și a transformat-o total. În nici două decenii, a cheltuit nu mai puțin de 2,34 miliarde de euro numai pentru transferuri, cu 1,05 miliarde mai mult decât a obținut din vânzarea jucătorilor.
A cucerit 21 de trofee (cel puțin un triumf în toate competițiile), printre ele fiind două Ligi ale Campionilor și cinci titluri în Premier League. În total, aproape dublu față de cât câștigase Chelsea în 98 de ani, în perioada 1905-2003. 21-11 e diferența cupelor în favoarea lui Abramovich.
Anunțând că se desparte de Chelsea, rusul a precizat că renunță la datoria pe care clubul o are la el, estimată la 1,8 miliarde de euro de presa engleză.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Un fotbalist din La Liga, prădat de hoți în timp ce era în propria casă! Pagubă de 1 milion de euro