Articol de GSP - Publicat joi, 21 aprilie 2011 00:00 / Actualizat joi, 21 aprilie 2011 13:52
Real Madrid a cîştigat aseară Cupa Spaniei în faţa rivalei de moarte Barcelona, scor 1-0, graţie golului marcat de vedeta portugheză Cristiano Ronaldo. Astfel, Realul a oprit o serie de umilinţe pe care Barcelona i le-a administrat sistematic în ultimii ani, aici putînd fi amintite scoruri precum 2-6 pe Bernabeu sau 5-0 pe Camp Nou. Victoria trupei lui Mourinho este cu atît mai preţioasă cu cît catalanii reprezintă la ora actuală cea mai estetică, eficientă şi puternică trupă din fotbalul mondial, Barcelona reuşind meci de meci să-şi surclaseze adversarii, în special printr-un joc de posesie fantastic. Aşa s-a întîmplat şi aseară contra "galacticilor", cînd Barcelona a înregistrat o posesie de 69%.
De altfel, Barcelona şi-a dominat la capitolul posesie, atenţie!, TOŢI adversarii pe care i-a avut în ultimii 3 ani! Sub comanda lui Pep Guardiola, echipa blaugrana a devenit practic invincibilă, meci de meci demonstrîndu-şi valoarea incontestabilă. Urmărind rapoartele de meci din ultimele sezoane, observăm cu stupoare că Barcelona pur şi simplu arestează mingea începînd cu primul fluier al partidei, avînd deseori posesii de peste 65%! Probabil un record în fotbalul modern s-a înregistrat la Kazan, în 2010, cînd Rubin a ţinut în şah pe teren propriu campioana Spaniei, deşi Barcelona a avut posesia în proporţie de 85%. Conform acestei statistici, Rubin nu a pus piciorul pe minge decît 10 minute în întreaga partidă.
TREI ANI DE DOMINARE TOTALĂ
Care este însă echipa care a subjugat-o pe Barcelona ultima dată? Deloc surprinzător, este vorba de rivala Real Madrid, care se impunea pe 7 mai 2008 cu scorul de 4-1 în faţa catalanilor, chiar pe Santiago Bernabeu. În acea partidă, elevii lui Bernd Schuster au avut mingea 55% din timp, performanţă pe care nici o echipă din lume nu a mai reuşit-o în faţa Barcelonei pînă astăzi. Antrenată pe atunci de Frank Rijkaard, Barcelona încă nu pusese monopol pe Primera Division la acea vreme, Real celebrînd practic titlul de campioană în meciul mai sus amintit.
RAPORTUL MECIULUI REAL - BARCELONA, 7 MAI 2008
Au marcat: Raul ('13), Robben ('21), Higuain ('63), V. Nistelrooy ('78 pen) / Henry ('87)
Şuturi la poartă: 19-14
Faulturi: 14-18
Cornere: 5-3
Ofsaiduri: 8-3
Posesia: 55% - 45%
Cartonaşe galbene: 3-4
Cartonaşe roşii: 0-1
Intervenţii decisive ale portarului: 3-8
Real Madrid: Casillas - Ramos, Heinze, Pepe, Marcelo - Robben, M. Diarra, Guti, Sneijder - Gago - Raul. Au mai intrat Higuain, Robinho şi Van Nistelrooy.
Barcelona: Valdes - Abidal, Marquez, Puyol, Zambrotta - Toure, Xavi, Messi - Henry, Gudjohnssen, Bojan. Au mai intrat: Giovani dos Santos, Sylvinho şi Edmilson.
CLASAMENT LA FINALUL SEZONULUI 2007/2008
1. Real Madrid 38 +48 85
2. Villarreal 38 +23 77
3. Barcelona 38 +33 67
225 de meciuri au trecut de cînd Barcelona a avut o posesie inferioară adversarei sale!