INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA / REAL MADRID

Contactat

Articol de GSP - Publicat sambata, 08 martie 2008 00:00

Real îl vrea pe Jose Mourinho deoarece şi-a pierdut încrederea în Bernd Schuster

Jose Mourinho a reintrat în atenţia Realului. Două momente au dus la reactivarea interesului. Primul: Bernd Schuster şi-a cam epuizat creditul. Germanul a ieşit din Cupă şi din Ligă, a înregistrat 7 eşecuri în ultimele 14 meciuri, nu mai controlează vestiarul, pare rupt de realitate, e supărat pe toată lumea. Nici cîştigarea titlului nu l-ar salva. Al doilea: liber de 6 luni, de cînd s-a separat de Chelsea, Mourinho tocmai a declarat că în viitor va antrena în Spania sau Italia, după ce în 2007 zisese că "mi-ar plăcea mult să lucrez la Real".

Conducătorii Realului au cumulat ambele situaţii, iar decizia a dezvăluit-o "Marca". "Madridul nu îl mai vrea pe Schuster", s-a scris pe prima pagină, completîndu-se: "Clubul l-a şi contactat pe Mourinho". Ziarul madrilen a precizat că emisari "blanco" au discutat cu portughezul încă de săptămîna trecută, în momentul în care FC Barcelona se apropiase la două puncte în Primera. Distanţa a crescut între timp la 5 puncte, insuficient totuşi pentru a linişti apele. Dimpotrivă, "Real apasă pe acceleraţie în tratativele cu Jose" şi pentru a avea o soluţie sigură pe bancă, şi pentru a elimina rivalele la acontarea lusitanului.

Dezvăluirile din "Marca" au surprins Realul, grăbit să nege printr-un comunicat oficial: "Informaţiile sînt false şi nejustificate. Avem încredere în Schuster". N-a prea convins însă.

"Mă duc unde voi fi dorit cel mai mult"
Nu doar Real e interesată de Mourinho. Fără angajament, de el mai întreabă FC Barcelona, Inter şi Milan, în rezervă stînd Atletico, Valencia şi Lyon. Chestionat de ziarul barcelonez "El Mundo Deportivo" în privinţa viitorului, portughezul a răspuns: "Vreau să mă duc la echipa care mă doreşte într-adevăr cel mai mult şi mizează necondiţionat pe mine. Unde să simt în mod real sprijinul conducătorilor, iar ei să creadă cu adevărat în mine. Toţi să mergem în aceeaşi direcţie. Duşmanii de afară sînt suficienţi, nu trebuie să fie şi în interior".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (1)
 •  08 Martie 2008, 01:08

Hahahahaha, imi place de voi, mai simpaticilor de la GSp, nu aveti cu ce umple paginile si deja bagati strambe. Citi in pisici pe Marca, sa vedeti, ca nu si'a pierdut nimeni increderea, boilor :D

Vezi toate comentariile (1)
Comentează