Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 09 mai 2014 00:00 / Actualizat vineri, 09 mai 2014 00:41
City şi concitadina Man. United au stat cel mai puţin pe primul loc într-un sezon în care în frunte s-au mai aflat Arsenal, Liverpool şi Chelsea.
Cea mai nebună stagiune din istoria Premier League a intrat pe ultimii metri. Cu un lider, Man. City, despre care se poate spune orice, dar în nici un caz că a dominat-o. Dacă n-ar fi fost dezastrul campioanei en titre Man. United, echipa lui Manuel Pellegrini ocupa astăzi ultimul loc în ierarhia echipelor care au stat cel mai mult în fotoliul de lider: doar 11 zile! Văzut din acest unghi, Arsenal trebuia să fie noua campioană (128 de zile).
Dar clasamentul care decide noua regină a Regatului ţine cont de victorii, remize şi, la egalitate de puncte, de golaveraj. Cu o etapă înaintea fluierului final, City a făcut o demonstraţie de forţă în restanţa cu Villa, 4-0, trecînd în frunte. Iar duminică îi este de ajuns o remiză cu West Ham, tot acasă, pentru a-şi adjudeca titlul numărul 4 din istoria clubului.
Panti ia medalie!
Deşi are doar 7 apariţii în campionat, Costel Pantilimon va primi şi el medalie dacă City ia titlul. Federaţia a îndulcit recent regula potrivit căreia un jucător primeşte distincţie doar dacă bifează măcar 10 meciuri în sezonul respectiv, coborînd bariera la 5.
25 de schimbări de lider s-au produs de-a lungul a 9 luni în stagiunea 2013-2014
"A fost un sezon ciudat, cu multe răsturnări. În martie eram la 9 puncte de Liverpool şi la 8 de Chelsea, dar cel care contează e finişul. Şi acum sîntem în frunte" (Manuel Pellegrini, manager Man. City)
Cinci echipe pe locul 1
ECHIPA: Zile în frunte
1. Arsenal: 128
2. Chelsea: 64
3. Liverpool: 59
4. Man. City: 11
5. Man. United: 2
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!