Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 02 aprilie 2025 00:46 / Actualizat miercuri, 02 aprilie 2025 00:47
Surpriză colosală în semifinalele Cupei Germaniei: deținătoarea trofeului, Bayer Leverkusen, a fost eliminată de Arminia Bielefeld, formație de liga a treia!
Să spui că parcursul Arminiei în Cupa Germaniei este fabulos nu le face dreptate „albaștrilor”.
Ce a reușit formația din Bielefeld în acest sezon este chiar mai presus.
În această seară, Arminia a eliminat din Cupă deținătoarea en-titre a trofeului, pe Bayer Leverkusen, și așteaptă meciul dintre Stuttgart și RB Leipzig pentru a afla pe cine va înfrunta în marea finală.
Eliminare-șoc în Cupa Germaniei: Bayer Leverkusen, deținătoarea trofeului, scoasă de Arminia Bielefeld!
Xabi Alonso a utilizat formula standard, dar și-a văzut elevii surclasați de formația care a căzut din Bundesliga în vara lui 2022.
Jonathan Tah a deschis scorul pentru „farmaciști”, gol în minutul 17 la capătul unui corner, dar gazdele au întors scorul până la pauză. A lovit mai întâi Marius Worl, cu un șut din interiorul careului advers ('20), apoi Maximilian Grosser, chiar înaintea pauzei!
Cine se aștepta la un forcing al oaspeților în repriza secundă a rămas dezamăgit. Bayer a adunat doar 5 șuturi, unul singur cadrat, și un xG de numai 0.12. Practic, pericol spre zero la poarta lui Kersken.
Arminia Bielefeld s-a calificat astfel în finala Cupei Germaniei (24 mai) și a pornit sărbătoarea chiar pe gazon, cu bere și tricouri personalizate! Bayer este a patra lor victimă din Bundesliga în acest sezon al Cupei, după Werder Bremen, Freiburg și Union Berlin!
Iar Bayer, care a reușit „dubla” campionat-cupă anul trecut, riscă să rămână fără trofeu în acest sezon. Din Liga Campionilor și Cupa Germaniei a fost eliminată, iar în Bundesliga are 6 puncte sub Bayern Munchen, cu 7 etape rămase.

