Articol de Alexandru Stanciu - Publicat sambata, 05 octombrie 2024 16:11 / Actualizat sambata, 05 octombrie 2024 16:15
Juventus ar putea rezilia contractul lui Paul Pogba, care este valabil până în 2026, deși francezul a aflat că poate reveni pe teren din luna martie a anului viitor.
Pedeapsa inițială a lui Pogba era de 4 ani, dar Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis ca aceasta să fie redusă la 18 luni.
Decizia lui Juventus în legătură cu Paul Pogba, după ce francezul a aflat că va putea reveni pe teren de anul viitor
Viitorul lui Paul Pogba la Juventus este incert, iar „bianconerii” vor să îi rezilieze contractul mijlocașului francez. În acest moment, contractul lui Paul Pogba cu Bătrâna Doamnă este „înghețat”, astfel că torinezii nu i-au plătit fotbalistului salariul anual de 10 milioane de euro.
„Deși contractul său este valabil până în 2026, viitorul său la Juventus este incert. Clubul așteaptă să citească decizia. Apoi, salariul de zece milioane de euro ar putea cântări mult, pe lângă faptul că Juventus are dreptul să îi rezilieze contractul pentru încălcări grave ale regulamentului”, au dezvăluit jurnaliștii de la Corriere della sera.
Paul Pogba poate reveni pe teren în martie 2025
În stagiunea trecută, Pogba apucase să bifeze doar două partide pentru Juventus. Nici cu un an înainte nu făcuse o stagiune reușită. Jucase doar 10 partide în toate competițiile, timp în care a reușit o pasă de gol. Totuși, sezonul 2022-2023 fusese marcat de mai multe accidentări pentru starul francez.
A adunat în total 190 de meciuri, 34 de goluri și 41 de pase decisive în tricoul italienilor, aproape toate strânse în prima perioadă în care a jucat pentru Juventus (2012-2016). A mai jucat în cariera lui și pentru Manchester United, club pentru care a bifat 233 de meciuri, 39 de goluri și 48 de pase decisive.
Cel mai important trofeu din palmaresul lui Pogba este cel al Cupei Mondiale, cucerit cu Franța în 2018.