Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat duminica, 01 septembrie 2024 12:27 / Actualizat duminica, 01 septembrie 2024 12:30
Parma a fost pusă serios la încercare pe stadionul Diego Armando Maradona, în eșecul suferit împotriva lui Napoli, scor 1-2, în runda cu numărul #3 din Serie A.
Parma conducea cu 1-0 în minutul 76, când Zion Suzuki (22 de ani), portarul „cruciaților” a ieșit ca un kamikaze și l-a lovit pe David Neres cu piciorul în stomac, la faza la care brazilianul scăpase singur și putea marca golul egalizator.
Arbitrul Paride Tremolada i-a arătat portarului al doilea cartonaș galben, după ce pe primul îl văzuse pentru proteste.
Cu toate cele 5 schimbări deja efectuate, Parma a fost nevoită să bage în poartă un jucător de câmp.
GALERIE FOTO. Dennis Man și Valentin Mihăilă s-au enervat când au văzut cine voia să intre în poarta Parmei
Mijlocașul Adrian Bernabe a vrut să intre în poartă, dar colegii, printre care și cei doi români, nu au fost de acord cu asta. Motivul este unul simplu. Spaniolul măsoară doar 1,70. Ar fi fost un fleac pentru fotbaliștii lui Napoli să îl învingă.
Văzând că Bernabe se pregătește să intre în poartă, Mihăilă a fost primul care s-a dus spre el. Extrem de nervos, românul i-a spus pe un ton ferm că nu el este cel care trebuie să intre între buturi. Imediat a venit și Dennis Man, care chiar a țipat la colegul său.
După presiunea pusă de colegi, Bernabe a renunțat la idee, iar Enrico Delprato a luat mănușile de portar. Fundașul dreapta are o talie mult mai bună decât Bernabe. Măsoară 1,83 metri.
Totuși, Delprato nu a reușit să evite înfrângerea. Napoli a marcat de două ori în prelungirile partidei prin Lukaku, respectiv Anguissa, iar campioana din urmă cu două sezoane a luat cele 3 puncte.
A fost prima înfrângere suferită de Parma în acest sezon, după remiza cu Fiorentina (1-1) și victoria cu AC Milan (2-1). După acest meci, Parma se clasează pe 9, cu 4 puncte. Napoli ocupă poziția a 4-a, cu 6 puncte.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor