INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DEZBATEREA ZILEI

Dezbaterea zilei, 9 august » Trebuia Messi să accepte să joace gratis pentru a rămâne la Barcelona? » De la „Nu avea absolut niciun motiv” la „Datorează totul clubului”

FOTO: Imago +13   FOTO
FOTO: Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 09 august 2021 14:25 / Actualizat luni, 09 august 2021 15:03

„Dezbaterea zilei” din 9 august aduce în discuție cel mai fierbinte subiect din fotbalul mondial: plecarea lui Lionel Messi de la Barcelona. 

„Bine ați venit la «Dezbaterea zilei». Sau mai bine zis, la «Dezbaterea Planetei». Plonjăm imediat într-o controversă care se rostogolește pe întreg mapamondul de câteva zile, de când Messi și Barcelona și-au anunțat oficial despărțirea.

Taberele s-au format rapid, oamenii s-au împărțit. Unii cred că Messi a făcut tot ceea ce ținea de el pentru a nu ajunge în punctul acesta, inclusiv acceptând o reducere a salariului cu 50%, în timp ce alții sunt de părere că, de la nivelul său financiar, Messi ar fi trebuit să facă mai mult, adică să joace gratis.

Vom continua discuțiile la «Dezbaterea zilei», cu argumente. Întrebarea nu se referă la ultimele zile, când era tardiv și Messi nu ar fi putut rămâne nici dacă accepta să joace pe zero euro. Ne întrebăm dacă putea face un pas în direcția asta mai demult, ca să nu se ajungă la ruptură. Și dezbatem de fapt dacă un club de asemenea anvergură ajunge în colaps din pricina lăcomiei vedetelor, care cer salarii absolut indecente și rareori acceptă tăieri, sau din cauza conducătorilor care transferă în neștire, fără să le pese de consecințe”, a spus Cătălin Țepelin, redactorul șef al Gazetei Sporturilor.

În studioul Gazetei, alături de Cătălin Țepelin, au participat la Dezbaterea Zilei jurnaliștii Dan Udrea și Remus Răureanu, sprijiniți cu argumente de invitații Theodor Jumătate și respectiv Cristian Geambașu.

VIDEO Dezbaterea Zilei, 9 august » Trebuia Messi să accepte să joace gratis pentru a rămâne la Barcelona?

Dan Udrea: „Messi nu avea absolut niciun motiv pentru care să joace gratis la Barcelona”

  • „Eu spun că Messi nu avea absolut niciun motiv pentru a se oferi să joace gratis pentru Barcelona.”
  • „În primul rând, din cauza cui s-a ajuns aici? Din cauza lui Messi? El nu ar fi meritat salariul pe care l-a încasat? Dacă Messi cerea 1 miliard salariu și i se oferea, era de vină Messi? El a solicitat un salariu. După părerea mea, astfel de jucători mari sunt plătiți proporțional cu ce produc”
  • „Dacă Messi a fost plătit cu 70 de milioane de euro, înseamnă că el a produs infinit mai mult. Deci nu Messi e vinovat că Barcelona a ajuns în această situație”
  • „În primul rând, Messi oricum a făcut un act de caritate, acceptând un salariu de 35 de milioane pentru a rămâne”
  • „În al doilea rând, de ce să se sacrifice chiar cel mai bun jucător? Doar în România avem gândirea asta «Doar oamenii valoroși să se sacrifice, să câștige cel mai puțin. Iar masa să câștige bine»”
  • „Adică Messi să joace gratis, iar Dembele, Griezmann, Dest, Aguero și Depay să aibă aceleași salarii? De ce Messi, care e cel mai bun și a tras echipa după el să joace gratis?”
  • „Barcelona a anunțat că ajunsese la un acord cu Messi și din cauza celor de la La Liga nu s-a semnat. Adică Laporta își asumase 35 de milioane pentru Messi și toate costurile”
  • „Fostul președinte al Barcelonei a fost arestat și este anchetat pentru că plătise cu banii clubului o firmă care să-l defăimeze pe Messi. Și acum îi cerem lui Messi să joace gratis ca să salveze clubul?!”
  • „Mi se pare chiar revoltător să-i ceri celui mai bun jucător din lume să se sacrifice pentru un club pe care aproape l-a creat. Hai să vedem ce era Barcelona înainte de el și ce e Barcelona acum.”
  • „Guardiola a spus că toată lumea trebuie să îi mulțumescă lui Messi pentru că a dus clubul la acest nivel. Bănuiesc că el cunoaște mai bine”
  • „Toate astea mă facă să cred că Messi nu avea absolut niciun motiv pentru care să se ofere să joace gratis”

Sunt de partea lui Messi pentru că el a dat totul Barcelonei. I-a dăruit sufletul său, întreaga sa viață. Merita o retragere frumoasă, la sfârșitul carierei, pe Camp Nou, în mijlocul suporterilor care-l iubesc. Messi nu voia să se despartă de clubul carierei sale, spre deosebire de 2020, când era în conflict cu președintele de atunci. A vrut să continue și a renunțat la jumătate de salariu, singura condiție care i-a fost pusă pentru a semna.

Totul părea rezolvat. Liga văzuse și aprobase noul contract. Trebuia doar ca Joan Laporta să rupă Superliga Europei, dar în ultima clipă, Florentino Perez și Andrea Agnelli, președinții lui Real Madrid și Juventus, l-au convins să renunțe la ajutorul Ligii spaniole prin fondul de investiții CVC. Barcelona a renunțat la mai multe legende și putea face mai multe pentru ei.
- Theodor Jumătate, șeful departamentului Fotbal Internațional al Gazetei Sporturilor

Remus Răureanu: „Messi datorează totul Barcelonei”

  • „Mi se pare că Messi avea datoria să continue gratis la Barcelona pentru încă un sezon. Datoria nu cea stabilită de un contract, ci datoria morală.”
  • Barcelona l-a creat și l-a crescut pe Messi. Nu doar ca fotbalist. Când a ajuns la Barcelona, Messi era un copil pe care toată lumea îl etichetase ca un talent magnific, dar era un om cu un handicap.  Era un om care nu creștea. Era destinat să rămână un pitic. Clubul l-a injectat cu hormoni și l-a transformat într-unul dintre cei mai mari din istorie.”
  • „El nu e Griezmann, Aguero sau Dest, oameni care nu datorează Barcei nimic. Messi datorează totul Barcelonei. În afara Barcelonei, niciun club nu s-a oferit atunci să plătească tratamentul lui. Nu a fost un credit pe care Messi trebuia să-l dea înapoi, dar poți să fii recunoscător până la capăt.”
  • „Messi ar fi rămas la stadiul de pitic talentat, bun de jonglat cu mingea. Mă îndoiesc că la 1,5 m ar fi devenit același fotbalist pe care l-am văzut. Nu știm niciun fotbalist atât de mic. A contat enorm tratamentul”
  • „Când Messi a fost prins ca evazionist, Barcelona i-a plătit datoria de 12 milioane de euro către Fisc. ”
  • „Lacrimile lui Messi au fost reale. Nu-l bănuiesc de asemenea talent încât să joace un rol magnific. Doar că, îmi devine clar că Messi și Cristiano nu-și mai aparțin, nu mai hotărăsc ei”
  • „E posibil ca Messi să fi fost de acord să joace pe 5.000 pe lună, dar poate i-a devenit imposibil să aleagă astfel pentru că el, ca și Cristiano Ronaldo, a devenit o multinațională, condusă de alte persoane”
  • „La 34 de ani ar fi putut să facă un gest frumos către suporterii dintr-un loc în care, cum inspirat a scris Cristi Geambașu, socialismul a contat și încă mai contează. Era un gest în acord cu oamenii care-l iubesc și cu tradiția Catalunyei”

Fotbalul trăiește și prin povești, nu doar prin goluri. Iar una dintre marile povești este cea a lui Messi. 

Messi, copilul luat din Barcelona când avea doar 13 ani. Messi, copilul crescut de Barcelona, nu doar fotbalistic, ci și tratat cu medicamente de creștere. Messi, copilul care a devenit cel mai mare fotbalist al Planetei. Messi, copilul care s-a transformat în adultul care se confundă cu imaginea și istoria Camp Nou. Messi, copilul devenit adult și care acum câțiva ani a fost condamnat pentru evaziune fiscală.

În viața reală, povestea lui Messi cu Barcelona se sfârșește atunci când banii devin mai importanți decât lacrimile, care nu sunt un exercițiu de actorie, ci sunt cât se poate de reale. Dar ele urmează să se usuce repede fiindcă are de semnat cu noua echipă. Ce ar fi fost dacă accepta să joace gratis sau pe un salariu modic de 1 milion?  Ar fi fost o utopie. Dar una care ar fi schimbat fața fotbalului. 

La 34 de ani, Messi va continua să joace fotbal și să câștige mulți bani. Legătura indestructibilă dintre el și Barcelona nu a fost o iluzie. Iluzia a dispărut când a intrat în scenă actorul principal al zilelor noastre, contul bancar. El dictează tactica, ritmul de joc și așezarea în teren
-Cristian Geambașu, editorialist GSP

Concluziile lui Cătălin Țepelin: „O uriașă eroare de management a Barcelonei. E indecent să-i ceri unui angajat să presteze gratis”

  • „Punctual, pierderea lui Messi mi se pare o uriașă eroare de management, venită în urma unui șir de prostii monumentale făcute de conducerile Barcelonei, care nu doar că n-au nimerit nicio achiziție bună în ultimii 7 ani, de la Luis Suarez și Rakitic în 2014, dar au și aruncat în aer bugetul, fie prin sume absolut inexplicabile plătite pe transferuri ratate, fie prin salarii regești pentru jucători de duzină”
  • „Bineînțeles că e mai ușor să tai de la unul cu salariu mare decât de la 10 cu salarii mai mici, dar impactul lui Messi în valoarea brandului Barcelona era incredibil, practic el se plătea singur
  • „În context mai general, mi se pare aproape indecent să ceri unui angajat, fie el fotbalist sau nu, vedetă sau nu, milionar sau nu, să presteze pe doar 20-30% din salariul precedent ori chiar să o facă pe gratis"
  • "Sigur că în viața unei companii, unui club apar deseori momente dificile care, uneori, cer soluții extreme. Dar să muncești gratis nu poate fi niciodată o soluție. Cu atât mai puțin când, cazul lui Messi, știi că ești poate cel mai bun din lume și munca ta produce zeci de milioane de euro pentru angajator”
  • „Poți fi solidar o vreme cu cel care te plătește, poți înțelege anumite turbulențe financiare, poți accepta niște măsuri fie din comoditate, fie din lipsă de alternative, fie pur și simplu din empatie, dar nu e datoria ta să salvezi de unul singur o societate îngropată din vina altora”

Trebuia ca Leo Messi să accepte să joace gratis la Barcelona?

Da
Nu

Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: „argumente” / „dialog” / „respect pentru opinia celuilalt”. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!

Citește și: 

Scenariu uluitor! Perez l-a convins pe Laporta să renunțe la Messi?! „Nu știu dacă Barcelona a făcut totul ca să rămân”

Fanii Barcelonei vor să blocheze transferul lui Messi la PSG! Care este planul și ce prim pas au făcut

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (15)
viata.de.caini
viata.de.caini  •  12 August 2021, 13:23

Il jigniti pe cioban cand isi da cu parerea, insa voi ii dati sfaturi lui Messi? Ce, in parcursul vostru de sportivi, va da dreptul de a-i da sfaturi lui Messi?

laur_gr
laur_gr  •  12 August 2021, 09:46

Articolul prezinta un punct de vedere al saracilor. Nu se iau deciziile doar pentru bani. Nu e totul numai despre bani. Important pentru cariera lui este sa joace intr-o echipa care are sanse reale sa castige Champions League. Este evident ca Barca nu are sanse cu aceste probleme financiare.

177015329491574
Gheorghe Clejanu  •  11 August 2021, 13:49

băi expertilor, gsp v,a câstiga mai multi cititori când veti fi dati afară, sunteti afoni, in fotbal.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează