Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 01 februarie 2021 11:22 / Actualizat luni, 01 februarie 2021 11:33
Leopoldo Luque era mai preocupat de reacția rudelor în clipele de agonie ale lui Diego Maradona decât de soarta pacientului său. „M-am dus să vomit. Cer dreptate!”, s-a revoltat Dalma.
Apar noi mărturii cutremurătoare în Argentina despre ultimele clipe din viața lui Maradona. Și alte acuzații la adresa medicului personal al lui Diego.
„Infobae a publicat un dialog șocant, aflat și în posesia procuraturii din Buenos Aires, în care Leopoldo Luque vorbește batjocoritor la adresa lui El Diez: „Stai liniștită, Agustina, am făcut tot ceea ce era posibil. Familia era la curent cu situația și știa că e vorba de un pacient dificil. Unicul lucru pe care ți-l cer e să mă avertizezi dacă rudele sunt furioase și să-mi spui ce mișcări vor să facă”.
Diego Maradona a suferit un stop cardio-respirator
Discuția era cu Agustina Cosachov, celălalt doctor neurochirurg și psihiatru, cercetat pentru omor din culpă, în momentele în care Maradona se afla în colaps pe 25 noiembrie. Cuvintele folosite și tonul au stârnit revoltă, Luque povestindu-i pe Whatsapp și unui coleg, care aflase de la televizor, despre Diego: „Se pare că a suferit un stop cardio-respirator și nu mai răspunde manevrelor de resuscitare. Merg acum acolo să văd care e situația. Grăsanul și-o va face cu mâna lui, murind!”.
Dalma Maradona îl acuză și pe avocat
Prima reacție a fost a Dalmei, fata cea mare a lui DM10, care l-a acuzat și pe avocatul Matías Morla: „Nu mai suport și mă doare să aflu toate aceste lucruri. M-am dus să vomit când am citit. Luque este un fiu de târfă și vreau să se facă dreptate, dar să nu fie uitat nici cel care îl plătea!”.
Citește și alte articole din fotbalul internațional:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”