Articol de GSP - Publicat sambata, 28 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 28 ianuarie 2012 15:19
Karim Benzema trece prin cea mai bună perioadă a sa de cînd a sosit la Real Madrid, în 2009. Cotidianul ”Marca” a găsit explicaţia. În momentul venirii de la Lyon, atacantul francez avea un procent al grăsimii din corp de 12 la sută. Acesta era motivul pentru care nu făcea faţă unui meci întreg şi pierdea multe dueluri.
Conştient că există o problemă, jucătorul de 24 de ani a consultat vara trecută mai mulţi specialişti. Aşa a aflat că are grăsime corporală în exces. S-a dat pe mîna unui nutriţioniştilor, a căror dietă, nedezvăluită, a făcut minuni. Masa de grăsime din corpul lui Karim s-a redus la 9 la sută, lucru vizibil ce se simte şi pe teren.
Benzema a devenit acum mai rezistent, forţa i-a crescut, la fel viteza deoarece corpul, mai slab, dar cu aceeaşi masă musculară, se oxigenează mai uşor. Schimbarea îl ajută şi psihic: ”Rîde mai mult, se simte cu adevărat integrat în echipă, e mai comunicativ” (”Marca”).
Un procent al grăsimii din corp cît mai mic este secretul celor mai buni atleţi, dar şi al celorlaţi sportivi cu o condiţie fizică de invidiat. De pildă, Cristiano Ronaldo are doar 7 la sută grăsime corporală. Baschetbalistul Michael Jordan stătea chiar mai bine: 6 la sută, fapt care-l ajuta să facă salturi ireale. Fostul mare ciclist Miguel Indurain îşi ţinea şi el corpul sub control, procentul variind între 7 şi cel mult 8 la sută.
19 goluri şi 11 pase decisive a dat Benzema pentru Real în 30 de meciuri disputate pînă acum în toate întrecerile sezonului