Articol de GSP - Publicat luni, 25 aprilie 2022 12:01 / Actualizat luni, 25 aprilie 2022 12:53
Mircea Lucescu (76 de ani), antrenorul celor de la Dinamo Kiev, le-a făcut o surpriză elevilor săi și familiilor acestora în ziua de Paște, pentru a se putea bucura împreună de sărbătoare, în ciuda faptului că sunt departe de casele lor.
Trupa lui Lucescu se află în turneul caritabil „Fotbal pentru Pace”, iar după meciul cu CFR, jucat la mijlocul săptămânii trecute în Gruia și terminat la egalitate, scor 0-0, ucrainenii de la Dinamo Kiev au mai rămas câteva zile în România, sărbătorind inclusiv Paștele în țara noastră.
Înaintea plecării de la București, pentru a-și continua turneul în Europa, elevii lui Lucescu au avut parte de o zi de pauză, bucurându-se de Paște împreună cu familiile lor, pe malul lacului Snagov.
Fotbaliștii de la Dinamo Kiev au sărbătorit Paștele în România
„I-am strâns pe toţi la Snagov, 65-70 de persoane, şi am făcut o masă de Paste, cum e normal, pe malul lacului, unde a fost foarte bine. Total diferit faţă de ce ar fi putut face ei acasă, dar am încercat să le pun zâmbetul pe buze, să se bucure şi ei de ziua Paşte aşa cum trebuie.
În sfârşit o echipa mare acceptă sa joace un amical caritabil, umanitar. E vorba de Dortmund, unde ştiu ce tip de suporteri au, care vin oricum, la orice meciuri, indiferent de nivel, Champions League, campionat, cupă sau meciuri amicale. Jucătorii au nevoie de aceste meciuri pentru că pregătesc meciul cu Scoţia, de calificare la Mondial.
Pe data de 4 mai, seara, sunt la dispoziţia echipei naţionale. Până pe 1 iunie este destul de mult timp pentru a pregăti foarte bine meciul", a declarat Mircea Lucescu pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte de plecarea din România.
Ucraina, față în față cu calificarea la Mondial
Semifinala barajului pentru CM 2022 dintre Scoția și Ucraina ar fi trebuit să se joace pe 24 martie, dar a fost amânată de UEFA, după izbucnirea războiului. Totuși, partida a fost reprogramată, iar cele două formații se vor duela pe 1 iunie, la Glasgow, urmând ca învingătoarea să joace în ultimul act cu Țara Galilor, pe 5 iunie.
Câștigătoarea se va califica la Cupa Mondială din Qatar, acolo unde va face parte din grupa B, alături de Anglia, SUA si Iran.
Meciurile amicale programate de Dinamo Kiev în turneul european și rezultatele înregistrate:
- 3-1 cu Legia Varşovia
- 3-1 cu Galatasaray
- 0-0 cu CFR Cluj
- Borussia Dortmund (26 aprilie)
- Dinamo Zagreb (28 aprilie)
- Basel (4 mai)