Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 13 aprilie 2020 13:44
Jucătorul lui Real Madrid, Eden Hazard (29 de ani), admite problemele cu dieta: „Tentația de a merge la dulap e mare. Nu mi-e teamă că voi lua virusul, pentru că eu mă vindec, ci să nu-l transmit!".
Eden Hazard se teme mai mult de kilogramele în plus acumulate în carantină decât de infectarea cu noul coronavirus! „Galacticul” nu se poate abține de la mâncare și admite că e un gurmand.
„Încerc să nu atac dulapul după dulciuri, dar tema dietei este complicată pentru mine. Caut să nu mănânc prea mult, doar că nu mi-e ușor la izolare. Cămara e aproape", a spus belgianul la RTBF.
Eden Hazard: „Noi suntem privilegiați"
Tentațiile sunt prea mari pentru atacantul de 29 de ani, întors supraponderal din vacanța de vară, la reluarea pregătirilor echipei madrilene. Acum se recuperează după accidentarea suferită pe 22 februarie: „Urmez atent programul recomandat de fizioterapeut, fac și eu ce pot în casă pentru a-mi întări glezna dreaptă operată.
Nu mi-e teamă că voi lua coronavirusul, ci să nu-l transmit. Eu mă voi vindeca, însă alții ar ajunge mult mai rău. Noi, fotbaliștii, suntem privilegiați, avem o grădină și ne jucăm acolo, iar copiii ies afară și își continuă școala online. Nu ne putem plânge față de alții".
1 gol și 5 pase decisivea reușit Hazard în primul său sezon la Real Madrid, în doar 1.124 minute jucate
Denis Alibec, aceleași probleme
În România, Denis Alibec e renumit pentru pasiunea sa pentru ciocolată, din cauza căreia a avut probleme cu greutatea. Atacantul Astrei și-a reintrat însă în formă înainte de suspendarea sezonului, reușind să înscrie de 11 ori în Liga 1 în acest sezon. Se menține în formă și în izolare, alergând pe plaja din Mangalia.
GALERIE FOTO. Cadre inedite din întreaga lume, în plină pandemie de COVID-19
MESAJ. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!
Citește mai multe știri despre Real Madrid:
O vedetă a lui Real Madrid e as în Muay Thai » Cum se antrenează în carantină