INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANTRENOR

Edi Iordănescu a început negocierile cu o echipă: "Da, e adevărat!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 martie 2017 18:20

Edi Iordănescu e liber de contract după despărțirea de ȚSKA Sofia, însă nu duce lipsă de oferte. Fostul tehnician al Pandurilor este foarte aproape să ajungă în prima ligă din Grecia.

Antrenorul în vârstă de 38 de ani e în discuții cu Larissa, ocupanta locului 12 în clasament, după ce echipa s-a despărțit de Sakis Tsiolis. Iordănescu jr. și formația din Grecia au negociat și în vara trecută.

"Este adevărat. M-au contactat şi în vară, şi acum, a rămas să discut peste câteva săptămâni. Nu vreau să mă grăbesc, vreau să analizez bine.

Oferta este extrem de interesantă, este un proiect pe termen lung şi preşedintele clubului e un om care a condus foarte mulţi ani în fotbal, inclusiv AEK Atena. Am jucat în Grecia şi în Cipru şi vorbesc foarte bine limba greacă. Totul este posibil. Sunt ceva discuţii şi în alte părţi, deci… o să vedem”, a spus Iordănescu pentru Fanatik.

Dacă ar ajunge la Larissa, Edi Iordănescu va avea în echipă trei jucători trecuți prin Liga 1: Adnan Aganovici (FC Brașov, Viitorul, Steaua), Steven Thicot (Dinamo) și Pavol Farkas (FC Vaslui).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  29 Martie 2017, 18:54

EU SINCER CRED ca asteapta pana in vara,sa vada daca pleaca reghe de la steaua,sa vina el,altfel nu inteleg !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează