Articol de GSP - Publicat duminica, 18 septembrie 2022 17:28 / Actualizat duminica, 18 septembrie 2022 18:47
„Tunarul” Ethan Nwaneri a devenit cel mai tânăr jucător din istoria Premier League. La vârsta de 15 ani și 181 de zile a debutat în victoria lui Arsenal de pe terenul lui Brentford, scor 3-0.
Arsenal și-a asigurat rapid victoria în meciul cu Brentford, 3-0 încă din minutul 49, așa că Mikel Arteta și-a permis să experimenteze. În prelungirile partidei l-a înlocuit pe portughezul Fabio Vieira, autor al unui gol superb în minutul 49, cu mijlocașul englez Ethan Nwaneri. Momentul a fost unul istoric.
Internaționalul U17 a devenit cel mai tânăr fotbalist din istoria Premier League, la vârstă de doar 15 ani și 181 de zile. I-a depășit pe Harvey Elliott (16 ani și 30 de zile) și pe Jack Wilshere (16 ani și 256 de zile).
Ethan Nwaneri, cel mai tânăr fotbalist din istoria Premier League
Caracterizat drept un mijlocaș creativ, un „decar” veritabil, Ethan juca pentru formația U19 a „tunarilor” încă de la vârsta de 14 ani. Este un produs 100% al academiei lui Arsenal.
Ambii părinți ai lui Nwaneri sunt nigerieni, dar a preferat să evolueze pentru naționalele Angliei. Are 6 prezențe la reprezentativa U16 și 3 la cea U17.
Ce s-a întâmplat cu cei mai tineri 2 debutanți din Premier League
Harvey Elliott (19 ani) a debutat pe prima scenă în tricoul lui Fulham. Între timp a fost cumpărat de Liverpool. Mijlocașul ofensiv a ajuns la 19 ani, este cotat la 35 de milioane de euro. În acest sezon a bifat 9 meciuri pentru „cormorani”, marcând un gol.
Jack Wilshere (30 de ani) a debutat tot pentru „tunari”, în 2008. A bifat 198 de partide pentru Arsenal și a avut 34 de apariții în prima reprezentativă a Angliei. S-a retras din activitate anul acesta și este antrenor la grupele de juniori ale londonezilor.
VIDEO Nwaneri a făcut senzație la juniorii lui Arsenal
Debutul de debut al lui Ethan Nwaneri va fi o amintire plăcută pentru englez. Arsenal s-a impus cu 3-0 la Brentford și este prima în Premier League. Are 18 puncte, unul peste Manchester City și Tottenham.
Citește și alte știri din fotbalul european:
Ladislau Boloni pune la îndoială implicarea jucătorilor lui Metz: „Credem sau nu? Sunt îngrijorat”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro