EXCLUSIV Ladislau Boloni, peste două decenii în fotbalul european: „Am învins timpul! Nici Lucescu nu a reușit”

Ladislau Boloni pare că a găsit secretul tinereții veșnice. Bărbatul de 67 de ani nu are doar un fizic suplu. Semn că genele și munca de pe teren, atât la serviciu, cât și sportul pe care-l face individual, și-au făcut cum trebuie treaba. Când îl vezi printre colaboratorii de la Panathinaikos (locul 5 în Grecia), printre jucători, vorbind cu ei în engleză, franceză sau portugheză, cu nonșalanță, cu magnetism, realizezi că este printre puținii antrenori români ce au rezistat decenii în fotbalul important.

Laszlo Boloni, cum îl știe și-l strigă lumea în afara granițelor țării, e un partener de dialog desăvârșit. Un om de la care simți că rămâi cu ceva după câteva ore de taifas, de la care sigur vei obține cel puțin o idee care să-ți îmbogățească experiența personală. Cu timbrul său vocal neschimbat de ani, vorbind așezat, fără să se irosească într-un debit grăbit, tehnicianul a povestit despre el, despre cariera lui, despre prezent și despre viitor. Pe o canapea a unui hotel, transformat în reședință până când va fi gata apartamentul din Glyfada.

Ladislau Boloni: „Sunt în concurență cu mine însumi”

- Cum reușiți să vă păstrați atât de tânăr la ... 28 de ani, parcă aveți, nu?
- (se amuză) Eu cred că nu ești informat... Tocmai am împlinit 30! Atingi un subiect care este enervant pentru un om ce ajunge la o anumită vârstă. Ce pot să vă spun... Dacă, într-adevăr, ai dreptate și nu ești doar politicos, îți răspund: muncă! Din când în când îmi dau o oră și jumătate, două ore, în care îmi ofer ceva mie însumi.

- Puneți presiune pe dumneavoastră?
- Eu nu o contabilizez ca o presiune, ci ca o dorință de a lăsa ceva în urma mea. Poate sunt prea egoist, dar pentru mine este o necesitate, am nevoie, mă satisface, că un lucru pe care-l fac reprezintă ceva. Acest tip de presiune nu mă deranjează, sunt în concurență cu mine însumi.

- Ce planuri aveți cu PAO? 
- Avem planurile făcute, vom vedea ce vom realiza.

- Cum a reușit clubul să treacă peste perioada în care jongla cu falimentul?
- Problema este cu totul altfel decât la Dinamo, de exemplu. S-au făcut greșeli în anumiți ani grei, a fost și criza mondială, imensă, iar gruparea a ajuns în situația unor datorii catastrofal de mari. A venit nota de plată, care a costat o sută de milioane de euro! Și-a fost unul care a acceptat să plătească, fiindcă avea posibilitatea să facă. Sincer, unui astfel de om merită să-i dai și Premiul Nobel, deși la meciuri nu poate să meargă din cauza suporterilor. În fine, e treaba lor.

Ladislau Boloni: „Sunt sensibil la ceea ce se vorbește despre mine acasă”

- V-ați obișnuit să trăiți, să lucrați în străinătate?
- Performanța mea cea mai mare este că timp de vreo 20 de ani, dacă nu și mai mult, am avut șansa să lucrez, într-adevăr, în Occident. Și nu sunt înfumurat sau jignesc pe cineva. Franța, Portugalia, Grecia, Belgia, sigur mi-aș fi dorit Anglia. Era visul meu. Am fost foarte, foarte aproape și acum, în 2020, iar cu mai mult timp în urmă am fost în tratative cu Fulham, unde am vorbit cu directorul, eram tare aproape. Poate dacă vorbeam mai bine engleza, cine știe?! În Germania am avut un contact, la Nurnberg, doar că nu am știut limba. Mi-ar mai fi plăcut în Italia, însă n-am avut niciun contact. Deci: să lucrezi 20 de ani în fotbalul occidental e o mare performanță!

- După atâția ani, vă simțiți apreciat de români? Sau, mai bine zis, vă pasă?
- Da, da, sunt orgolios, sunt sensibil la astfel de detalii, la ceea ce se crede, la ceea ce se vorbește despre mine acasă. De aceea sunt sensibil că ați venit la mine cu un trofeu pentru mine. Și da, știu că și eu ar fi trebuit, și ar trebui, să fac mai multe eforturi ca noua generație să mă cunoască mai bine. Uite, de exemplu, Nedelcearu, de la AEK Atena, în timpul jocului, la un aut, copilul m-a salutat, apoi am discutat câteva minute după meci, i-am spus ceea ce cred despre el, mai ales că am analizat trei meciuri ale echipei sale.

Ladislau Boloni: „La asta, ei nu au ajuns! Nici Lucescu”

- Ce vă mai motivează la vârsta aceasta?
- Dorința de a reuși. Evoluează acest sentiment, se dezvoltă, se maturizează, dar dorința de a reuși rămâne esențială.

- Simțiți că sunteți printre cei mai mari antrenori români all time?
- Mă pui în situația să fac autoaprecieri. Sau autocritică. Nu prea îmi convine niciuna. La rezultatele obținute, titluri adică, nimeni nu-l depășește pe Piști Covaci. Apoi, nea Imi și cu Mircea Lucescu, niște nume de care fotbalul românesc trebuie să țină cont și peste decenii. Care a fost cel mai mare dintre ăștia trei? Nu știu. Înaintea lor a fost un mare profesor, Angelo Niculescu. Mai departe de perioada asta, nu îndrăznesc să merg. Puiu Iordănescu... Pițurcă... A fost într-o perioadă bunicică la națională, când aveam echipă bună. Am putea vorbi de cel din China, Olăroiu, care, într-o altă lume și alt fotbal, are o longevitate frumoasă. Răzvan Lucescu a exploatat cu inteligență deosebită o anumită performanță. Dacă eu calculez cei 10 ani din Franța, Portugalia încă doi, Belgia vreo 4, plus Grecia vreo doi, ajung la două decenii în fotbalul european, cu anumite reușite. (își trage sufletul) La asta, ei nu au ajuns! Nici Lucescu.

- E bucuria supremă?
- Eu mă simt la locul meu cu ceea ce am făcut, am învina timpul, nu față de antrenorii români, ci față de antrenorii francezi și portughezi. Fiindcă într-un sfert de veac de carieră, am reușit să rezist, să mă întorc, în fotbalul european. (râde) Chiar e o performanță frumoasă, nu?

Ladislau Boloni: „Contează cum te valorizezi”

- Contează mult și naționalitatea, relațiile la nivelul acesta de top?
- Contează, foarte mult! Creezi o anumită bază. Cei ce au reușit să joace la un anumit nivel sunt ajutați apoi. Mai e și chestia cum reușești să te valorizezi. Lucescu a făcut performanță cu calificarea naționalei la Euro 1984. Cu inteligența lui, a reușit să exploateze rezultatul, astfel încât să ajungă în Italia, chiar dacă a fost la cluburi mici acolo. A reușit să-și întrețină imaginea bine, are o calitate extraordinară. Pițurcă a obținut mult mai multe calificări cu naționala decât Lucescu, însă el nu a reușit să exploateze acel capital.

- Ce a avut Lucescu și Pițurcă nu?
- Ceva în plus... Asta nu înseamnă că nu-i apreciem. Contează eticheta pe care ți-o faci. Lucescu a avut un manageriat care a contat, de care lumea fotbalistică ține cont. La Clairefontaine am auzit prima oară acest lucru: "Nu contează cine ești, ci ceea ce cred alții despre tine că ești". Deși alții pot greși! Până la urmă, cu Lucescu nu s-a greșit deloc, și-a demonstrat valoarea internațională, iar Pițurcă a demonstrat pe plan intern, cu naționala a avut trei calificări.

- Așa, și dumneavoastră poate ați fi meritat să antrenați în Anglia, Italia, nu mai zic să jucați acolo.
- Gică Popescu a fost un fundaș central fenomenal, dar Cornel Dinu a fost la nivelul lui! Iar Dinu, săracu', n-a putut să plece nicăieri. După părerea mea, Dinu era o forță a naturii, putea juca oriunde în lume, la orice echipă. Sau alți fotbaliști. Rică Răducanu, Marcel Răducanu, Liță Dumitru - o valoare extraordinară, Iordănescu - nu a fost de OFI Creta, era un tehnician desăvârșit. Astea au fost vremurile...

- Nu e pericolul ca românii să trăiască prea mult cu istoria?
- Poate că da. Totuși, dacă actualii nu fac ceva mai bun, nu trebuie să minimalizezi ceea ce au făcut cei dinainte. România are nevoie de oameni de referință. De ce să uităm de Nadia? Sau de Patzaichin? Hai să-l mângâi puțin: Ilie Năstase! Avem nevoie de oameni de referință în toate sporturile. Ce fantastici am avut în handbal? Trebuie să avem istorie, altfel pe ce clădim?

Ladislau Boloni: „Stelele nu dispar, gonesc spre cer”

- Cum ați privit de la distanță moartea lui Maradona?
- Toată lumea a fost întristată de dispariția lui Diego, care a fost cel mai mare. Deși nu știu dacă e bine să judeci astfel lucrurile, cu "cel mai mare". Dispare un Cruyff, dispare un Maradona, e trist. Așa cum am spus când a trecut Balaci la cele veșnice: "Stelele nu dispar, ele gonesc spre cer".

- Care a fost cel mai mare fotbalist al lumii sau cine este?
- Cruyff a spus, cred: "Nu contează cine este primul, ci să fii mereu printre primii". De la Pele la Di Stefano, de la Puskas la Maradona, de la Cruyff la Ronaldo și Messi... Ibrahimovici? Ce-a făcut?! A dat două goluri cu câlcâiul de la 30 de metri... Ironizez, însă nu-l poți compara pe Zlatan cu Messi. Sau chiar cu Lewandowski. Eu l-aș alege pe polonez dintre cei doi. E ca și cum l-ai compara pe Cantona, rege la Manchester United, cu Zidane, campion mondial și european. Forța umană joacă un rol uriaș în aprecierea unui fotbalist.

- Cine va fi următorul star internațional după Cristiano și Messi?
- Mbappe trebuie să sosească. Păcat că la PSG atmosfera artistică de a aduna diverse stele nu-l ajută. PSG nu are seriozitatea lui Bayern Munchen. Dacă iei numele jucătorilor, îți taie respirația. Din nefericire, PSG nu are stabilitatea de a fi Bayern. Iar asta nu-l ajută pe Kylian.

- Ce club european a fost apropiat sentimental de dumneavoastră?
- Clubul care a fost în inima mea a fost Internazionale Milano. În timpurile acelea vechi, cu catenaccio, cu Herrera. Apoi, am devenit suporterul lui Real Madrid pentru că Ronaldo juca acolo. Acum, mai nou, doresc victoria lui Juventus. Admir longevitatea și regularitatea lui Bayern Munchen.

2009este anul în care Boloni a fost desemnat antrenorul cel mai bun din Belgia, după ce a câștigat campionatul cu Standard Liege

Mă bucur că am convins proprietarul să angajeze un manager general, un francez cu care am lucrat 4 ani la Rennes, ca să-mi mai ia de pe umeri din imensa responsabilitate. Panathinaikos e un club care te face să simți că a fost cândva măreț la nivel european și că cere să revină în actualitatea fotbalistică europeană. De aceea mă incită și vreau să dau stabilitate acestui club.

Panathinaikos are fani nebuni, nebuni, dar niciunul nu dorește mai mult victoria echipei ca mine, am curajul să spun asta. Timpul va demonstra că am dreptate.
Ladislau Boloni

Borne are carierei de antrenor a lui Boloni

• A promovat pe Nancy în prima ligă din Franța (1998) 
• A câștigat titlul cu Sporting Lisabona în primul său sezon în Portugalia (2001-2002), ulterior mai bifând și Cupa. A contribuit la ascensiunea lui Cristiano Ronaldo și Ricardo Quaresma, într-o generație ce-i mai avea pe Mario Jardel, Marius Niculae, Hugo Viana, Rui Bento, Joao Pinti și Sa Pinto. A fost ultimul titlu de campioni din palmaresul "leilor" 
• A bifat cea mai bună performanță din istoria lui Rennes (locul 4 în Ligue 1) și a dus-o în cupele europene în 2005 
• A cucerit Gulf Club Champions League cu Al Jazira (2007) - A câștigat titlul la Standard Liege în primul său sezon acolo, în ediția 2008/2009, mai cucerind două Supercupe 
• În ediția 2011/2012, a făcut istorie pentru PAOK Salonic, în grupele Europa League, învingând Tottenham pe White Park Lane, prima victorie a unei echipe elene în Anglia din 1999 
• A calificat Antwerp, cel mai vechi club belgian, de două ori în cupele europene. În primăvară, a dus echipa în finala Cupei Belgiei, în premieră după 1992, doar că ultimul act s-a amânat din cauza pandemiei

GALA GSP 2020 / Ladislau Boloni a primit trofeul de Legendă GSP

Citește și:

Șumudică i-a convins! Președintele lui Gaziantep o dă la întors după parcursul senzațional al echipei: ce spune despre contractul românului

Cristiano Ronaldo, fotbalistul secolului la Globe Soccer Awards: „Nu eu urmăresc recordurile, ele vin după mine” » Cel mai bun antrenor și cel mai mare club