INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECIZIE

Fiul marelui Cruyff pleacă după 6 sezoane » Promisiunea făcută suporterilor echipei

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat miercuri, 28 martie 2018 21:53

Fiul regretatului Johan Cruyff, Jordi (44 de ani), a decis să plece de la conducerea echipei Maccabi Tel Aviv la sfârşitul acestei sezon, după 6 stagiuni petrecute la formaţia israeliană, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului.

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, la care a participat şi miliardarul Mitchell Goldhar, patronul echipei din Ţara Sfântă, Jordi Cruyff a anunţat că decizia a fost luată "de comun acord cu conducerea clubului", însă nu a oferit vreun motiv clar pentru acest lucru sau alte detalii referitoare la următoarea sa destinaţie.

"Astăzi (n.r ieri) mi-am anunţat decizia de a o părăsi pe Maccabi Tel-Aviv la finalul sezonului. Până atunci, vom rămâne complet concentraţi şi vom lupta pentru a le oferi fanilor noştri motive de a sărbători. Voi da tot ce am mai bun, la fel ca de fiecare dată, pentru a lăsa acest club unde merită", a scris Jordi pe Twitter.

Fostul fotbalist de la Barcelona şi Manchester United a ocupat funcţia de director sportiv în perioada 2012-2017 la cea mai titrată echipă din Israel, iar din vara anului trecut este "principal". În cele aproape 6 sezoane petrecute de olandez la Tel-Aviv, Maccabi a reuşit să obţină trei titluri de campioană consecutive, în sezoanele 2012/2013, 2013/2014 şi 2014/2015, dar şi Cupa Israelului, în stagiunea 2014/2015.

În prezent, Maccabi Tel-Aviv ocupă locul 3 în playoff-ul din Israel, fiind la 5 puncte în spatele liderului Hapoel Be'er-Sheva şi la 4 lungimi distanţă de Beitar Ierusalim, ocupanta poziţiei secunde.

Trambulină pentru mari antrenori

Jordi Cruyff pare un făuritor de antrenori. Fostul director sportiv al celor de la Maccabi Tel-Aviv a contribuit la ascensiunea unor nume importante din fotbalul actual, precum Oscar Garcia Junyent, Paolo Sousa sau Peter Bosz. Cei 3 au fost pe banca celei mai titrate formații din Israel înainte de a impresiona în campionate precum Bundesliga sau Serie A. (Beno David)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga

Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”

Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează