Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 30 octombrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 29 octombrie 2012 20:13
Federaţia şi poliţia investighează incidentele grave produse la turnirul de pe Stamford Bridge, Chelsea - Man. United 2-3.
Săptămîna neagră a lui Chelsea, învinsă marţi de Şahtior (1-2) şi duminică de Man. United (2-3), s-a încheiat în boxa acuzaţilor. Responsabilii clubului vor da socoteală federaţiei şi poliţiei pentru faptele reprobabile ale suporterilor, care şi-au ieşit complet din minţi după golul victoriei lui United (3-2), marcat de Hernandez din ofsaid (75).
În timp ce "diavolii" sărbătoreau reuşita mexicanului, în tribune s-a dezlănţuit iadul. Iar un steward a ajuns la spital, victimă a furiei fanilor în albastru. Un huligan l-a lovit, apoi l-a împins peste reclamele de pe margine. În cădere, omul s-a lovit atît de rău la genunchi încît a avut nevoie de 10 minute de îngrijri pe margine înainte de a fi transportat la o clinică din apropiere.
Şi n-a fost singurul incident. Tot dintr-un sector de tribună rezervat suporterilor lui Chelsea s-a aruncat cu monede spre teren. Iar un scaun rupt a zburat la un moment dat la o palmă pe deasupra capului lui Evra.
"Din informaţiile noastre, stewardul a alunecat după ce a fost lovit, iar în cădere s-a rănit la genunchi" (purtător de cuvînt Chelsea)