INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BULGARIA

FOTO Nebunie la Sofia în derbyul Levski - ȚSKA! Thomas Neubert s-a prăbușit pe pistă, lovit de petarde și pietre! Alți doi antrenori de la ȚSKA răniți

Neubert căzut la pământ +8   FOTO
Neubert căzut la pământ

Articol de - Publicat duminica, 30 aprilie 2017 08:56

În minutul 53, după golul de 3-0 al oaspeților, ultrașii lui Levski au lansat petarde și pietre asupra băncii lui ȚSKA. Fostul preparator fizic al Stelei și-a revenit, continuând meciul pe bancă. La fel ca secundul Ghenov, atins de schija unei petarde, și de un alt membru al staffului, rănit la gât cu o piatră.

Aproape că nu există derby la Sofia fără incidente. De multe ori, foarte grave. Și ieri a fost la fel. Ultrașii lui Levski, în culmea furiei la 0-3, s-au răzbunat pe oaspeți.

În minutul 53, la câteva clipe după golul brazilianului Fernando Karanga, galeria albaștrilor a declanșat asaltul cu petarde, pietre și fumigene asupra băncii de rezerve a lui ȚSKA. Și cel mai mult a avut de suferit Thomas Neubert, fostul preparator fizic al Stelei.

O piatră l-a lovit. O petardă a explodat lângă el. Neamțul s-a prăbușit pe pistă, în fața băncii. O schijă a unei alte petarde l-a nimerit sub ochiul drept pe secundul Stefan Ghenov, în timp ce Kiril Dincev, membru al staffului tehnic, a fost rănit la gât cu o piatră.


Piatra cu care a fost lovit Neubert

"La Thomas a fost mai rău. Și-a pierdut temporar auzul"

Imediat, medicii de pe ambulanță au venit să vadă ce s-a întâmplat. Neubert se ridicase și se așezase pe bancă. Avea mâinile la urechi, se plângea că are probleme cu auzul.

"La mine nu e mare lucru, la Thomas a fost mai rău", avea să declare Ghenov la sfârșitul partidei. "Thomas și-a pierdut temporar auzul", a spus și Dincev. "Eu am fost lovit cu o piatră și nu era mică, dar nu mor de la o piatră".

Din fericire, nu a fost grav. Toți trei au rămas pe bancă, continuând partida (Luchin a jucat 90 de minute la Levski). La sfârșit, Neubert a sărbătorit victoria alături de antrenorii și jucătorii lui ȚSKA.

14 arestați. Doi aveau droguri, unul era înarmat cu un cuțit!

Nici nu începuse meciul din capitala Bulgariei și poliția bulgară făcuse deja 14 arestări printre fanii radicali ai lui Levski. Potrivit presei sofiote, unul dintre cei deținuți avea asupra lui un cuțit, iar altul venise la stadion cu un box metalic.

Doi au fost prinși cu droguri. Nouă ultrași au ajuns și ei în dubă: erau blindați cu materiale pirotehnice. Totuși, mulți alții au reușit să pătrundă în tribune cu petarde, torțe și fumigene. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni
Nationala
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (7)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  30 Aprilie 2017, 13:09
Postat de fangigi pe 30 Aprilie 2017, 12:06

A trecut de la rusinea romaniei, la rusinea bulgariei si trebuie promovat in continuare, asta e ordinul!

ripfcrb

fangigi
fangigi  •  30 Aprilie 2017, 12:06
Postat de aius pe 30 Aprilie 2017, 09:49

Daca nemtoteiul asta nu trecea pe la fcsb,pariu,ca nu se sria nimic la noi,dar asa,,,,pupikurismul...deh !

A trecut de la rusinea romaniei, la rusinea bulgariei si trebuie promovat in continuare, asta e ordinul!

bebe21
bebe21  •  30 Aprilie 2017, 10:40
Postat de adyy25 pe 30 Aprilie 2017, 10:25

Cum vi se pare asa ceva? Condamnabil? Sau e mandrie? Care galerie de la noi ar fi cea mai apropiata de astfel de manifestari? Aici va las pe voi sa raspundeti(realizati)

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează