Articol de GSP - Publicat joi, 18 iunie 2015 18:43
Sulley Muntari și Kevin-Prince Boateng s-au luat la ceartă și erau aproape să se bată după ce au ieșit împreună să cineze la un restaurant.
Cei doi fotbaliști sînt prieteni buni și au ținut legătura chiar și după ce Boateng s-a transferat în Germania, la Schalke 04. La cină era prezentă și Melissa Satta. Muntari venise cu motocicleta, însă la ieșirea din restaurant a găsit-o lovită și răsturnată.
Deoarece nu mai avea cu ce să se deplaseze, l-a rugat pe Kevin să îl ducă acasă, însă acesta a refuzat categoric, dorind să mai rămînă, probabil, cu iubita lui. A fost momentul în care mijlocașul lui Milan s-a enervat și, conform celor prezenți, cei doi au început să se certe și au fost chiar la un pas de bătaie. În cele din urmă, Muntari a trebuit să se descurce singur și a plecat, probabil, cu un taxi.