Articol de GSP - Publicat luni, 14 februarie 2022 16:22 / Actualizat luni, 14 februarie 2022 17:39
Galatasaray, club la care evoluează internaționalii Alexandru Cicâldău (24 de ani) și Olimpiu Moruțan (22 de ani), are probleme pe toate planurile.
Galatasaray traversează cel mai slab sezon din istoria clubului. După 25 de etape, gruparea „Cim-bom” ocupă locul 13 și are doar 3 puncte deasupra locurilor retrogradabile.
O analiză recentă a publicației turce Fanatik relevă și mari probleme financiare în tabăra vicecampioanei.
Probleme financiare la Galatasaray
Cele 25 de milioane de euro cheltuite pe transferuri în ultimul an și lipsa performanțelor au atras clubul într-o gaură financiară. Conform publicației citate, există deja restanțe financiare către fotbaliști, iar orizontul nu este deloc îmbucurător.
Mai mult, rezultatele sub așteptări au subțiat venitul cu 2 milioane de euro, comparativ cu stagiunea precedentă. În primul eșalon al Turciei, fiecare victorie este recompensată de Federație cu 175.000 de euro, iar un rezultat de egalitate cu puțin peste 90.000 de euro.
Antrenor confirmat la Galatasaray
Înlocuirea lui Fatih Terim cu Domenec Torrent s-a dovedit neinspirată. Antrenorul spaniol a obținut doar două puncte în 5 partide, iar fanii îl vor plecat. Chiar și fotbaliștii, printre ei Cicâldău și Moruțan, s-ar fi plâns de tehnician. Conducerea a anunțat astăzi că merge în continuare pe mâna lui.