Articol de GSP - Publicat marti, 08 noiembrie 2022 14:05 / Actualizat marti, 08 noiembrie 2022 14:14
Samuel Soares, portar în vârstă de 20 de ani de la echipa secundă a celor de la Benfica Lisabona, a provocat un autogol uluitor în meciul cu Trofense din liga a doua portugheză, câștigat cu 2-1.
În minutul 65 al meciului dintre Trofense și Benfica B, portarul portughez, ieșit puțin din careul său, la aproximativ 25 de metri de poartă, a încercat o „nebunie”.
Gol uluitor, de la peste 70 de metri, înscris în Portugalia
Samuel a șutat spre poarta adversă, deși goalkeeperul advers nu era cu mult în fața liniei porții. Mingea a căpătat o traiectorie incredibilă și, după ce a traversat mai bine de 70 de metri, a lovit bara transversală a porții adverse.
De acolo a ricoșat în spatele portarului gazdelor, aflat în plonjon, și a intrat în poartă.
𝖡𝖾𝗇𝖿𝗂𝖼𝖺 𝗒𝗈𝗎𝗍𝗁 𝖦𝖪 𝖲𝖺𝗆𝗎𝖾𝗅 𝖲𝗈𝖺𝗋𝖾𝗌 (20) 𝗁𝖺𝗌 𝗃𝗎𝗌𝗍 𝖲𝖢𝖮𝖱𝖤𝖣 𝗍𝗁𝗂𝗌 𝗀𝗈𝖺𝗅! 🤯🇵🇹 pic.twitter.com/1HqPj8qV9k
— EuroFoot+ (@eurofootPLUS) November 7, 2022
Euforic, Samuel Soares a alergat bucuros către centrul terenului, apoi a revenit în poartă. Coechipierilor de pe teren și de pe bancă nu le venea să creadă.
Acela a fost golul care a readus-o pe Benfica B în joc. În minutul 82, Benfica a înscris golul victoriei prin Luis Semedo.
Crescut de Benfica, Samuel Soares este internațional portughez U21 cu 22 de meciuri jucate pentru Benfica B și 28 la echipa U23 a clubului. Benfica îl are sub contract până în 2027.
Benfica B ocupă locul 3 în liga secundă din Portugalia, cu 22 de puncte, 9 sub liderul Moreirense.