Articol de GSP - Publicat sambata, 22 ianuarie 2022 22:34 / Actualizat sambata, 22 ianuarie 2022 22:39
Borussia Dortmund a câștigat cu scorul de 3-2 confruntarea cu Hoffenheim în etapa a 20-a din Bundesliga, dar l-a pierdut pe Erling Haaland (21 de ani) care a ieșit accidentat după doar 60 de minute.
Haaland a izbutit să marcheze pentru echipa sa în debutul partidei, după 6 minute de la primul fluier, dar nu a rezistat pe teren până la finalul confruntării. Norvegianul s-a accidentat în repriza secundă și poate deveni indisponibil pentru următoarea perioadă.
16 goluri are Haaland în Bundesliga și este pe locul trei în clasamentul golgheterilor, după Lewandowski (23 goluri) și Schick (18 goluri).
Haaland, accidentare în partida cu Hoffenheim
Tânărul jucător al Borussiei a deschis scorul pentru echipa sa, însă adversarii de la Hoffenheim au egalat în minutele adiționale ale primei reprize prin Andrej Kramaric. Dortmund a trecut din nou la timonă în minutul 58, grație golului lui Marco Reus.
Patru minute mai târziu a venit accidentarea lui Haaland. Acesta s-a prăbușit pe teren, acuzând probleme la piciorul drept. Atacantul a primit îngrijiri medicale, dar nu a mai putut continua partida.
Vești bune, accidentarea nu pare foarte gravă
Potrivit presei germane, accidentarea este de natură musculară, iar din primele informații nu este atât de gravă. Atacantul urmează să efectueze investigații suplimentare, pentru a se stabili natura leziunii.
Accidentările îl macină
Din cauza accidentărilor suferite în ultima perioadă, atacantul Borussiei a evoluat doar în 14 partide în acest sezon, ratând nu mai puțin de 22 de confruntări în ultimul an și jumătate.
150 de milioane de euroeste cota de piață a norvegianului, potrivit Transfermarkt
Articol de Maria Olteanu