Articol de GSP - Publicat sambata, 08 octombrie 2022 20:24 / Actualizat sambata, 08 octombrie 2022 20:24
Manchester City a învins-o pe Southampton, scor 4-0, și a urcat provizoriu pe primul loc în Premier League. Erling Haaland (22 de ani) a înscris și de această dată.
Erling Haaland continuă lupta cu recordurile în Premier League. Astăzi, în fața „sfinților”, s-a încălzit mai greu. A asistat la reușitele lui Cancelo și Foden din prima repriză și la cea a lui Mahrez din debutul părții secunde, apoi și-a făcut numărul.
În minutul 66 a țâșnit dintre fundașii centrali adverși și a reluat din prima, la firul ierbii, o centrare venită de la Cancelo.
Erling Haaland, omul recordurilor în Premier League
Cu reușita de astăzi, atacantul norvegian a ajuns la 10 meciuri consecutive cu gol marcat pentru Manchester City și a stabilit o nouă serie de performanțe impresionante:
- este al doilea fotbalist din istoria lui Manchester City care reușește să înscrie în 10 meciuri consecutive, după Billy McAdams, în 1957
- a înscris deja 15 goluri pentru City în Premier League. Sezonul trecut, golgeterul campioanei a fost Kevin De Bruyne, cu 15 goluri în întreg sezonul
- 13 formații din Premier League au mai puține goluri marcate decât Haaland în acest sezon.
Manchester City, lider neînvins în Premier League
Manchester City rămâne singura formație neînvinsă în Premier League. Conduce clasamentul, cu 23 de puncte, două peste urmăritoarea Arsenal. „Tunarii” au un meci mai puțin jucat, mâine, pe teren propriu, contra lui Liverpool.
Programul și rezultatele etapei #9 din Premier League
Citește și alte știri din fotbalul european:
Liverpool este gata să renunțe la un jucător important! Klopp vrea un mijlocaș din Serie A