Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 17 iulie 2020 12:41 / Actualizat vineri, 17 iulie 2020 14:41
Ianis Hagi (21 de ani) a marcat ambele goluri ale lui Rangers în victoria, scor 2-0, contra lui Lyon. Prestația a fost apreciată de presa franceză: „Băiatul marelui Gheorghe Hagi a învățat câte ceva de la tatăl său şi a profitat de neatenţia lui Lyon”.
Duelul românesc din amicalul disputat în cadrul Trofeului Veolia, la Lyon, i-a revenit joi Rangersului lui Ianis Hagi. Şeptarul lui Gerrard, folosit o repriză de vicecampioana Scoţiei, a marcat ambele goluri ale partidei cu echipa lui Ciprian Tătăruşanu (2-0), ce se pregăteşte pentru finala Cupei Ligii Franţei de pe 31 iulie, cu PSG.
„Un Lyon prea naiv”
Mijlocaşul român a primit laude în presa din Hexagon. „La un corner, iar apoi pe un contraatac, Lyon a plătit pentru lipsa de atenţie şi agresivitate, de care a beneficiat Ianis. Trupa lui Rudi Garcia şi-a pierdut treptat şi încrederea, şi siguranţa, în ciuda superiorităţii numerice avute din prima repriză după eliminarea lui Kent", a comentat L'Equipe.
Iar Le Progres a accentuat impresia: „Un OL prea naiv a primit un duş rece scoţian. Fiul marelui Gheorghe Hagi a dovedit c-a învăţat câte ceva de la tatăl său, profitând de slăbiciunile lui Lyon". Şi un fan s-a extaziat pe Twitter: „Ianis Hagi va fi cel mai bun jucător din Scoția de la Brian Laudrup încoace".
3goluri şi două assisturi are Ianis Hagi în 12 meciuri disputate la Rangers (782 de minute) în sezonul trecut
Vezi AICI golurile marcate de Ianis Hagi în Lyon - Rangers 0-2
FOTO. Cele mai tari imagini din Lyon - Rangers 0-2
Citește și alte știri despre Ianis Hagi:
Ianis Hagi, impresionat de ce s-a întâmplat după ce a semnat cu Rangers: „A fost extraordinar!”
VIDEO Ianis Hagi a întrerupt prezentarea celor de la Rangers! Reacția colegilor
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro