Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 02 septembrie 2018 12:05
Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovici a dat-o în bară, la propriu și la figurat, cu LA Galaxy și riscă să rateze calificarea în play-off după eșecul (2-6) de sâmbătă noaptea.
Zlatan Ibrahimovici, 36 de ani, a ratat șansa celui de-al 500-lea gol marcat în carieră, barieră depășită dintre jucătorii în activitate doar de Messi și Ronaldo. Suedezul n-a reușit să înscrie în meciul cu Real Salt Lake, ba mai mult a fost umilit cu echipa sa, Los Angeles Galaxy (2-6)! Eșec ce a frânt totodată o serie pozitivă de 6 etape pentru Zlatan.
Frustrat și nervos, Ibra a avut și ghinion sâmbătă noaptea, lovind o dată bara porții lui Rimando. Degeaba a deschis scorul echipa sa prin Jonathan Dos Santos, la prima fază, dacă în minutul 61 era 4-1 pentru gazde! Galaxy se află pe locul 8 după 28 de etape în Conferința de Vest, la trei puncte de ultima poziție de play-off.
16 goluri în 21 de meciuri jucate în MLS a reușit Ibrahimovici pentru LA Galaxy. La mare distanță de cel mai bun marcator al campionatului, venezueleanul Josef Martinez (28, Atlanta United)