INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  A MURIT MARADONA

Jose Mourinho, dezvăluire despre Maradona: „La înfrângeri, Diego mă suna întotdeauna. La victorii, niciodată”

Jose Mourinho alături de Maradona. Imagine postată de portughez pe instagram
Jose Mourinho alături de Maradona. Imagine postată de portughez pe instagram

Articol de - Publicat vineri, 27 noiembrie 2020 10:41 / Actualizat vineri, 27 noiembrie 2020 11:12

Jose Mourinho, managerul portughez al lui Tottenham, a vorbit despre Maradona „pe care toată lumea îl cunoaște și care nu va fi uitat niciodată” și despre Diego „cel căruia îi duc dorul”.

  • Maradona, considerat de mulți cel mai mare fotbalist din istorie, a murit, miercuri, 25 noiembrie 2020, la doar 60 de ani, din cauza unui stop cardiorespirator. Argentinianul se afla la locuința sa din Tigre, unde se recupera după operația pe creier suferită la începutul lui noiembrie.
  • Maradona a fost înmormântat joi noaptea, la capătul unei ceremonii private la care au participat în jur de 25 de prieteni apropiați și rude.

La conferința ce a urmat meciului cu Ludogoreț, 4-0 în Europa League, José Mourinho a fost întrebat de „El Diez”. Și a vorbit atât de frumos despre el.

Povestea lui Diego Maradona, transmisă de la o generație la alta

„Există Maradona și există Diego. Pe Maradona, toată lumea îl cunoaște, nu va fi uitat niciodată”, a spus managerul lui Tottenham, dezvăluind că „am făcut totul pentru ca fiul meu să afle cât mai multe lucruri despre el, chiar dacă s-a născut după ce Maradona s-a retras. Știu că băiatul meu va insista, când va deveni părinte, să ducă mai departe povestea lui Maradona prin copiii săi. Așa l-am descoperit eu pe Di Stefano. Nu l-am văzut jucând, dar tata mi-a zis totul despre el”.

Mourinho: „Fiecare minut alături de Maradona era numai zâmbet”

Diego înseamnă și mai mult pentru Mourinho. „E cel căruia îi duc dorul. Îmi pare rău că nu am petrecut mai mult timp împreună. Mi-ar fi plăcut. Cei din familia sa, prietenii, colegii, toți au fost privilegiați să-i stea aproape și să-l cunoască mai bine”. Lusitanul și-a amintit că "la înfrângerile cele mai dureroase, Diego mă suna întotdeauna. La victorii, niciodată. Îmi va lipsi. Sunt trist, dar zâmbesc, pentru că fiecare minut alături de el era numai zâmbet”. 

+5 FOTO

A murit Diego Maradona. Cifrele unei legende:

  • Maradona a jucat la 6 cluburi: Argentinos (1976-1981), Boca (1981-1982 și 1995-1997), Barcelona (1982-1984), Napoli (1984-1991), Sevilla (1991-1992) și Newell's (1993-1994);
  • 312 goluri a marcat Diego Maradona în 588 de meciuri jucate de-a lungul carierei la echipele de club;
  • 91 de selecții a strâns „El Pibe de Oro” la naționala Argentinei în perioada 1977-1994;
  • 10 trofee a cucerit El Diez, cele mai importante fiind Cupa Mondială (1986), titlurile în Serie A (1987, 1990) și Cupa UEFA (1989).

Citește și alte știri despre Maradona:

Tulburător! Selecționerul care a cucerit titlul mondial cu Maradona nu a aflat că a murit: „I-am închis televizorul”

Un fan al lui Maradona a mers un kilometru în genunchi pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Diego: „Dumnezeu nu moare”

Diego Maradona a fost înmormântat » Ceremonie privată pentru marele argentinian

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a răbufnit și cere intervenție politică în scandalul momentului: „Inadmisibil așa ceva. Toți dau în România, e lipsă de respect!”
Nationala
Mircea Lucescu a răbufnit și cere intervenție politică în scandalul momentului: „Inadmisibil așa ceva. Toți dau în România, e lipsă de respect!”
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Superliga
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Ajuns pe lista de transferuri la FCSB, e dorit în Superliga: „Acum îl iau”
Superliga
Ajuns pe lista de transferuri la FCSB, e dorit în Superliga: „Acum îl iau”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
421958121488914
Al Delon  •  27 Noiembrie 2020, 18:59

Acest Jeff Portuguese a facut cu Mutu ce nu a facut nimeni in istoria sportului...a chemat controlul anti doping si a distrus un jucator in loc sa l ajute ca antrenor/pedagog si a pierdut si propriul club 20 mil euro investitia! Inclusiv FA England dupa 1 an a amendat clubul pentru controlul illegal facut lui Prosttu de Mutu care putea Refuza su era Ok! Testul a fost facut de Chelsea FC nu de Federatie! Nimeni in istoria fotbalului si a sportului nu si a Carotat propriul sportiv ! Un mare Jegg inchipuit si arogant de care si rusul si a dat seama mai tarziu cand Vestiarul lui Chelsea si ManUntd sau intors impotriva lui!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează