Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 14 iulie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 13 iulie 2012 20:56
Potrivit Sport Express, antrenorul italian de 66 de ani va fi noul selecţioner al Rusiei pînă în 2014, perioadă în care va cîştiga 12 milioane de euro.
A plecat olandezul, vine un italian. Ruşii pariază tot pe un străin, alegîndu-l din lista celor 13 candidaţi înlocuitorul lui Dick Advocaat. Fabio Capello va fi noul selecţioner al "Sbornaia", măcar pînă în 2014.
Liber de orice obligaţii contractuale, după divorţul cu cîntec de "naţionala" Angliei petrecut acum cinci luni, antrenorul de 66 de ani ar trebui să semneze săptămîna viitoare contractul care îi va asigura un salariu anual de 6 milioane de euro.
Potrivit cotidianului Sport Express, Capello şi-ar fi dat acordul să lucreze cu doi secunzi ruşi, dar a pus condiţia să aibă experienţă în Serie A şi să ştie italiana. Aleşii sînt Şalimov (43 de ani), fost la Inter, Udinese şi Napoli, şi Alenicev (39), trecut pe la Roma şi Perugia.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat