Articol de GSP - Publicat duminica, 06 octombrie 2019 21:45
Juventus s-a impus cu 2-1 în derby-ul cu Inter Milano și a revenit pe primul loc în Serie A. Gonzalo Higuain a adus victoria în minutul 80, după un meci tensionat, în care ambele echipe au contestat arbitrajul.
Derby-ul a început abrupt, cu Juventus deschizând scorul după doar patru minute. Argentinianul Paulo Dybala a înscris primul gol al sezonului, învingându-l pe Handanovic cu un șut bine plasat din interiorul careului.
„Bătrâna Doamnă”, conștientă de forța Interului din acest sezon, a menținut puternic apăsată pedala accelerației, fiind aproape de 2-0 la bara violentă a lui Cristiano Ronaldo.
S-a făcut însă 1-1 în minutul 18. De Ligt, fundașul transferat de la Ajax, a vrut să respingă o minge, însă a lovit-o cu mâna. Arbitrul n-a ezitat, a dictat penalty, tranformat de Lautaro Martinez cu mici emoții.
Până la pauză, Juventus a avut o oportunitate bună să treacă în avantaj, însă arbitrajul video i-a scos lui Cristiano Ronaldo mingea din plasă, cu câteva minute înainte de pauză.
Tensiunile din teren au escaladat după fluierul care a consfințit pauza. Cele două echipe s-au încăierat serios la jumătatea terenului, după o altă fază controversată, la care Juventus a cerut penalty.
VAR n-a intervenit însă în minutul 67, când Lukaku a fost doborât în careul lui Juventus în urma unui duel suspect de penalty.
Inter a presat-o pe Juventus, a ratat câteva ocazii importante, dar tot oaspeții au fost cei care au dat lovitura. Higuain a avut o finalizare de atacant pursânge în minutul 80, aducând victoria și revenirea echipei sale pe primul loc.
Inter - Juventus 1-2
- Au marcat: L. Martinez '18 p. / Dybala '4, Higuain '80
- Vezi AICI live+ statistici
Echipele de start:
Inter: Handanovic - Godin, de Vrij, Skriniar - D'Ambrosio, Barella, Brozovic, Sensi, Asamoah - Lukaku, L. Martinez
Antrenor: Antonio Conte
Juventus: Szczesny - Cuadrado, Bonucci, de Ligt, A. Sandro - Khedira, Pjanic, Matuidi - Bernardeschi - Dybala, Ronaldo
Antrenor: Maurizio Sarri
Stadion: Giuseppe Meazza
Duelul primelor două clasate a suscitat un interes formidabil. Pe San Siro au fost prezenți peste 75.000 de tifosi, cu mai mult de 20% din bilete cumpărate din străinătate. În startul meciului, ultrașii Interului au pregătit o scenografie superbă:
Vezi și:
INTER - JUVENTUS // Încasări record la Derby d'Italia: 6,5 milioane de euro, fani din peste 100 de ţări!
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!