Articol de Justin Gafiuc - Publicat marti, 12 ianuarie 2016 00:00
Timofte spune că șefii Boavistei i-au propus constant să vină în staff încă din anul 2000: ”Acum n-am mai putut refuza fiindcă e o situație delicată și vreau să dau o mînă de ajutor”. A găsit un buget mic și a pornit cu un dezastru, 0-5 acasă cu FC Porto.
La aproape 16 ani după ce a pus punct carierei de jucător la Boavista, Ioan Timofte a revenit de săptămîna trecută la clubul lusitan.
Va lucra de această dată în staff-ul administrativ pe postul de director executiv. A intrat deja în malaxor, iar a-l prinde pentru o discuție e o adevărată aventură, fiindcă se află într-un du-te-vino continuu.
- Tim, cum au fost primele zile în conducerea Boavistei?
- E o situație extrem de grea. Din păcate, am început cu un 0-5 contra lui Porto, acasă. A fost tristețe mare. Sîntem pe loc retrogradabil, dar nu condamnați. Abia s-a terminat turul, mai avem de disputat încă 17 etape, așa că timp ar mai fi să reglăm lucrurile pentru a ne salva.
"Avem buget de doar 2,5 milioane de euro"
- Care sînt atribuțiile tale?
- Mă ocup de absolut tot ce înseamnă partea sportivă. De la transferuri pînă la micile probleme de zi cu zi ale echipei. Din păcate, lotul nu e strălucit, dovadă și rezultatele de pînă acum, dar încercăm să mai plombăm din mers în mercato. Mai avem dreptul doar la trei jucători. E o nouă regulă impusă în campionat, prin care fiecărui club i se fixează în perioada transferurilor de iarnă o anumită cotă pentru achiziții.
- Ai și români în vizor?
- Exclus! Bugetul clubului este de numai două milioane și jumătate de euro. N-am de unde să găsesc jucători români de valoare care să accepte să vină aici pe un salariu foarte mic. Va trebui să ne descurcăm cu ce avem, apoi mai vedem din vară încolo, dacă ne menținem în prima divizie.
"Lucrez cu oameni pe care-i știu din anii '90"
- E cea mai mare provocare după ce te-ai lăsat de fotbal?
- A fost o perioadă deosebită și la Poli. Cei de la Porto trag însă de mine să vin în staff încă din perioada în care jucam la ei. M-am tot codit, au fost alte priorități, dar acum am considerat că e momentul să dau o mînă de ajutor. Cînd a venit din nou propunerea, n-am mai stat foarte mult pe gînduri. Nu-mi e greu să lucrez aici, pentru că în club sînt încă mulți dintre oamenii pe care i-am cunoscut la sfîrșitul anilor '90, ca fotbalist. De exemplu, antrenor e bolivianul Erwin Sanchez, cu care am jucat împreună patru sezoane. A fost numit recent.
- Suporterii?
- Am fost primit foarte bine, am apucat să port și o discuție cu fanii, care așteaptă să redresăm împreună echipa, deși va fi o misiune destul de complicată. E important că în această perioadă avem suportul susținătorilor.
Președinte implicat în scandalul meciurilor trucate
Avocat și om de afaceri, Joao Loureiro este președintele care l-a dorit în mod expres pe Timofte în staff-ul Boavistei. Este același oficial care gestiona clubul și în perioada în care atacantul român evolua pe do Bessa.
În primul său mandat, 1997-2007, Loureiro a condus Boavista către cele mai mari performanțe din istorie: campionatul, Cupa, Supercupa, trei participări în Champions League și o semifinală în Cupa UEFA. A fost suspendat în 2008 din cauza implicării în scandalul meciurilor trucate prin coruperea unor arbitri.
În 2011, Curtea Supremă portugheză l-a absolvit însă de toate acuzațiile, iar în ianuarie 2013 a revenit în fruntea Boavistei.
Unica eliminare din carieră
Timofte a luat un singur cartonaș roșu în perioada de jucător. Se întîmpla la un meci cu Chaves, pe cînd fostul internațional îmbrăca tricoul Boavistei. Povestea recent fostul atacant pentru presa timișoreană: "Am primit două cartonașe galbene pe nedrept. Mi le-a dat unul dintre cei mai buni arbitri din Portugalia, Jorge Coroado. Eu am fost însă mereu un tip disciplinat, și pe teren, și în viață".
A dat propriului hotel numele Boavista
În aprilie 2002, Timofte inaugura la Timișoara un hotel dedicat turismului de business, numit exact "Boavista", după numele clubului la care și-a încheiat cariera de jucător. A fost o investiție de 1,5 milioane de euro, pornită alături de Basarab Panduru.
Ulterior, în 2009, Timofte a vîndut pachetul majoritar al afacerii, speculîndu-se la vremea respectivă că tranzacția ar fi fost făcută cu Cristi Borcea. Tim a negat însă permanent informația: "Am cedat acțiunile unei firme din străinătate, care n-are nici o legătură cu Borcea".
6sezoane a jucat Ioan Timofte pentru Boavista (1994-2000): a cucerit Cupa și Supercupa Portugaliei în 1997, a evoluat în Liga Campionilor
17e locul pe care-l ocupă în prezent Boavista în prima ligă lusitană: penultima poziție, retrogradează ultimele două locuri, trupa din Porto are doar 10 puncte, cu șase mai puțin decît echipa de deasupra, Coimbra
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro