Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 02 februarie 2020 16:07
Juventus continuă drumul spre un nou titlu de campioană după victoria cu Fiorentina, 3-0. A însemnat a 1600-a în Serie A, record în Il Calcio, dar și ocazia altei perfomanțe deosebite pentru Cristiano Ronaldo.
Cristiano Ronaldo a fost din nou decisiv pentru formația lui Sarri. La meciul 50 în Serie A, portughezul a dat o „dublă și a ajuns la 50 de goluri la care a contribuit pentru bianconeri: 40 de reușite și 10 assist-uri. Atacantul a ajuns la nouă meciuri consecutive cu gol marcat pentru Juve.
După un start de repriză echilibrat, Cristiano Ronaldo a deschis scorul în minutul 40, din penalty. Fiorentina a încercat să egaleze, dar tot Juve a marcat. În minutul 80, Ronaldo a marcat din nou, tot din penatly.
Scorul final a fost stabilit de Matthijs de Ligt, în minutul 90+1, după o lovitură de cap.
„N-au nevoie de porcării”
Mai mult, Cristiano a prelungit seria în care înscrie la nouă etape și a egalat recordului clubului, deținut de David Trezeguet din decembrie 2005. Atacantul portughez are 15 în ultimele două luni în campionat, 19 în total și îl vânează din spate pe Immobile (24).
Rezulatul l-a dezgustat însă pe patronul Fiorentinei: „Juventus, cu salarii de 350 de milioane, n-are nevoie de asemenea porcării. Arbitrii decid totul în Italia, al doilea 11 metri l-a primit cadou”, s-a revoltat Rocco Commisso.
Juventus este lider în Serie A, cu 54 de puncte în 22 de etape. Inter este pe 2, cu 48 de puncte și un meci în minus.