Articol de GSP - Publicat sambata, 28 septembrie 2019 18:09
Juventus Torino a câștigat meciul cu Spal, scor 2-0, cu Cristiano Ronaldo printre marcatori, și urcă provizoriu pe primul loc în Serie A.
Maurizio Sarri începe să își impună stilul de joc la campioana Italiei.
Primul gol al partidei de astăzi a fost o capodoperă. Bosniacul Miralem Pjanic a șutat perfect de la marginea careului de 16 metri, chiar în ultimul minut al primei părți. E al doilea meci consecutiv în care punctează, după golul decisiv din meciul cu Brescia, scor 1-2.
Scorul final a fost stabilit în minutul 78 de Cristiano Ronaldo, cu o lovitură de cap.
REZUMAT VIDEO JUVENTUS - SPAL 2-0
Inter Milano are șase victorii în primele șase etape din Serie A și un golaveraj de 13-2. Formația lui Antonio Conte are un avans de două puncte față de Juventus Torino, campioana en-titre. Cele două se întâlnesc în meci direct etapa următoare, duminică, 6 octombrie.
Vezi și:
Cristiano Ronaldo intră în istoria Serie A! Al doilea cel mai slab executant de lovituri libere
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat