Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 20 august 2023 13:45 / Actualizat duminica, 20 august 2023 13:59
Revista Sport Bild dezvăluie că președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, a decis să-l ia acum pe Kylian Mbappe (24 de ani). Și va lansa oferta cifrată la 120 de milioane de euro pe finalul perioadei de mercato, astfel încât PSG să nu mai poată tergiversa negocierile pentru a obține o sumă mai mare.
Kylian Mbappe s-a împăcat cu șefii lui PSG, ba a și jucat sâmbătă seară, în deplasarea de la Toulouse (1-1). Iar la Paris circulă zvonul potrivit căruia atacantul francez și-ar putea prelungi cu un an contractul scadent în 2024. Înțelegerea ar fi ca noul acord să conțină o clauză de reziliere, în schimbul unei sume agreate de ambele părți, pentru ca jucătorul să nu plece liber vara viitoare și clubul să rămână cu mâinile goale.
Real Madrid nu mai e dispus să-l aștepte pe Kylian Mbappe până vara viitoare
Un plan pe care Real Madrid, marea favorită la serviciile lui Kylian Mbappe, s-a decis să-l contracareze.
Potrivit revistei Sport Bild, dacă tot nu va putea să-l ia gratis la anul, cum își propusese, președintele Florentino Perez consideră că nu mai are rost să aștepte încă un sezon. Și intenționează să le propună parizienilor 120 de milioane de euro pentru un transfer acum!
Florentino Perez ar împușca doi iepuri dintr-un foc
Real Madrid vrea să lanseze oferta la finalul acestui mercato estival, în data de 29 sau chiar pe 30 august. Strategia? În condițiile în care perioada de transferuri se încheie la 1 septembie, PSG nu și-ar mai putea permite să tergiverseze negocierile, pentru a încerca să obțină astfel o sumă mai mare.
Pe de altă parte, achiziționându-l acum, madrilenii ar evita și pericolul ca francezii să profite de sezonul 2023/2024 și să-l convingă pe Mbappe să semneze pe termen lung.
180 de milioane de euroeste cota de piață a lui Mbappe la ora actuală. Atacantul de 24 de ani a fost cumpărat tot cu 180 de milioane, în 2018, de la AS Monaco
Real Madrid se descurcă deocamdată și fără un „vârf” de top
„Galacticii” au început 2023/2024 fără a avea un „vârf” de top, după plecarea lui Karim Benzema în Arabia Saudită. Dar nu se plâng.
Sâmbătă seară au bifat a doua victorie consecutivă în campionat, 3-1 în deplasarea de la Almeria, cu Jude Bellingham în mare formă. Mijlocașul englez a reușit o „dublă” și are deja 3 goluri marcate în primele două etape din La Liga!
Citește și:
Trădare incredibilă! A semnat pe 10 ani cu echipa de suflet, apoi s-a transferat la marea rivală
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”