Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 08 decembrie 2019 10:35
Revenit după accidentare, Ştefan Radu (33 de ani), fotbalistul lui Lazio, a fost integralist cu Juventus (3-1) şi a primit nota 6,5 în Gazzetta dello Sport: „L-a ţinut aproape om la om pe Dybala, ce a acţionat mereu pe partea lui. L-a limitat la maximum, oferindu-i doar câteva ocazii".
Fundaşul român a dezvăluit secretul revenirii de după pauză al lazialilor.
„Mister ne-a tras de urechi la vestiare. Nu eram agresivi şi Juve construia mai bine. Cinci zile ne-a tocat la cap cum să ieşim din apărare cu mingea la picior şi am scuipat sânge repetând!
Am şi riscat, însă altfel nu obţii nimic. Visăm din nou la Ligă, suntem o echipă matură şi am învăţat din greşelile trecutului. Dacă ne apărăm în 11, este imposibil să pierdem indiferent de adversar. Aici e casa mea şi nu mă gândesc acum la viitor!".
10 meciuricu cel puţin două goluri marcate e seria lui Lazio în campionat. Din 2000 doar Inter (2006-'07) şi Atalanta (2019-'20) au mai reuşit-o
11 assisturiare Luis Alberto, cel mai bun pasator în acest sezon în Top 5 campionate ale Europei. Primul ce depăşeşte 10 până la finele anului în Serie A de la revenirea la 20 de echipe
15 victoriişi patru remize avea Juventus în 19 meciuri din acest sezon până sâmbătă. Era unica neînvinsă în Top 5 campionate ale Europei
36 de goluriîn 15 etape a marcat Lazio, dintre care 17 le-a reuşit Immobile. Al doilea cel mai prolific atac din Serie A, după Atalanta (37)