Articol de GSP - Publicat sambata, 12 septembrie 2020 22:13 / Actualizat sambata, 12 septembrie 2020 22:53
Liverpool, campioana Angliei, a început cu dreptul noul sezon din Premier League și a învins-o pe Leeds, 4-3, grație unui gol marcat în minutul 88.
Revenită în Premier League după 16 ani, echipa lui Marcelo Bielsa a arătat un joc spectaculos și le-a creat multe probleme celor de la Liverpool. „Cormoranii” au deschis rapid scorul, prin Mohammed Salah, în minutul 4, din penalty.
Leeds a egalat rapid, prin Jack Harrison, care marcat în minutul 12 de la 16 metri, după o acțiune individuală. După 8 minute, Virgil Van Dijk a adus-o din nou pe Liverpool în avantaj, după un gol marcat cu capul, din corner.
Echipa lui Marcelo Bielsa nu a renunțat și a egalat din nou, în minutul 30. Patrick Bamford a profitat de o gafă a lui Van Dijk și a marcat pe lângă Alisson, de la 12 metri. Salah a stabilit scorul pauze în minutul 33. Egipteanul a făcut dubla cu un șut violent, la vinclu, de la 13 metri.
După pauză, cele două echipe au continuat să ofere un joc spectaculos și s-a mai marcat de două ori. Klich a egalat din nou pentru Leeds, în minutul 66, iar când meciul se îndrepta spre un rezultat de egalitate, Liverpool a primit un nou penalty.
Fabinho a fost faultat în careu, iar Mohammed Salah a marcat pentru a treia oară, în minutul 88, și a stabilit scorul final.
Vezi AICI programul din Premier League!
FOTO. Cele mai tari imagini din Liverpool - Leeds 4-3
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Înfrângere clară pentru echipa lui Marius Șumudică în prima etapă din Turcia


