INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

LIVERPOOL - ASTON VILLA 2-0 // Revanșa campioanei! „Cormoranii” se impun pe teren propriu după umilința suferită cu City

Sadio Mane (centru) a deschis scorul în Liverpool - Aston Villa // foto: Guliver/gettyimages
Sadio Mane (centru) a deschis scorul în Liverpool - Aston Villa // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat duminica, 05 iulie 2020 21:59 / Actualizat duminica, 05 iulie 2020 23:41

Liverpool a câștigat meciul cu Aston Villa disputat pe teren propriu, scor 2-0, și se distanțează la 23 de puncte în fruntea Premier League.

După înfrângerea umilitoare din etapa trecută (0-4 la Manchester City), fotbaliștii lui Jurgen Klopp s-au revanșat și au câștigat meciul cu Aston Villa. Chiar și așa, evoluția campioanei nu a fost entuziasmantă, scorul fiind modificat abia în minutul 71.

„Cormoranii”, deși au jucat cu aproape toți titularii uzuali, nu au reușit să își creeze multe ocazii de gol. Prima reușită a venit cu 20 de minute înainte de finalul partidei, când Sadio Mane a trimis un șut puternic de la 8 metri, care a ricoșat din bara transversală în poarta lui Pepe Reina.

Al doilea gol a venit în minutul 89 și a fost reușit de Curtis Jones, un puști de doar 19 ani introdus cu 4 minute mai devreme! Servit ideal de Salah, mijlocașul a reușit să învingă portarul spaniol de la Villa cu un șut la colțul lung.

Acest băiat (n.red. Curtis Jones) este o bijuterie. Doar ce a semnat prelungirea contractului și acum a marcat primul său gol. Ne vom distra cu el în echipă! - Jurgen Klopp, antrenor Liverpool

Liverpool, aproape de un record în Premier League

Liverpool păstrează șanse pentru a depăși 100 de puncte în acest sezon. Echipa de pe „Anfield” mai are nevoie de 11 puncte din ultimele 5 meciuri pentru a depăși această bornă. 

Recordul actual este deținut de Manchester City, care a strâns 100 de puncte în sezonul 2017-2018. Așadar, cu 4 victorii în ultimele 5 partide, Liverpool ar ajunge la 101 puncte, record absolut în Premier League!

Clasament Premier League

Citește mai multe știri despre Liverpool:

Proaspăt campion în Premier League, Jurgen Klopp se revoltă: „Nu știu cine a avut ideea asta. E proastă!”

Jurgen Klopp, un pachet de nervi după City - Liverpool 4-0 » A luat la rost un jurnalist: „De ce mă întrebi așa ceva?”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează