Articol de GSP - Publicat duminica, 07 februarie 2021 17:10 / Actualizat duminica, 07 februarie 2021 20:23
Manchester City a zdrobit-o pe Liverpool, scor 4-1, într-un meci din etapa 23 a Premier League.
Toate rezultatele și programul etapei 23 din Premier League pot fi văzute AICI
Ilkay Gundogan a avut șansa de a deschide scorul în minutul 37, de la punctul cu var, după ce un fault al lui Fabinho la Sterling în careu a fost sancționat. Neamțul a ratat, șutul său trecând mult peste poartă.
Gundogan s-a revanșat în a doua parte, când a deschis scorul cu un șut din interiorul careului mic (minutul 49). Mohamed Salah a egalat pentru „cormorani”, din penalty, în minutul 63, dar același Gundogan și-a readus echipa în avantaj în minutul 73. Încă o dată, cu un șut din aproximativ 5 metri, după ce Alisson a fost depășit de o centrare a lui Phil Foden.
Raheem Sterling a dus scorul la 3-1 doar 3 minute mai târziu, când a împins mingea în poartă cu capul din câțiva metri. Englezul a fost lăsat singur în fața porții și a fructificat centrarea lui Bernardo Silva.
Scorul final, 4-1, a fost stabilit de Phil Foden, cu un șut necruțător dintr-un unghi închis.
Manchester City a avut și un gol anulat în minutul 71, reușit de John Stones. Golul nu a fost validat pe motiv de ofsaid.
14 victorii consecutiveîn toate competițiile are Manchester City
Clasament Premier League:
Liverpool - Manchester City 1-4
- Au marcat: Salah 60 (pen.) / Gundogan 49, 73; Sterling 76; Foden 83
- Ilkay Gundogan a ratat un penalty în minutul 37.
- Click AICI pentru statistici
Liverpool - Manchester City, echipe de start:
Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Fabinho, Henderson, Robertson - Wijnaldum, Jones, Thiago - Mane, Salah, Firmino
Rezerve: Adrian, Milner, Oxlade-Chamberlain, Kabak, Tsimikas, Shaqiri, Origi, Phillips, N. Williams
Antrenor: Jurgen Klopp
Manchester City: Ederson - Cancelo, Dias, Stones, Zinchenko - Rodri, Gundogan, Bernardo - Mahrez, Foden, Sterling
Rezerve: Steffen, Jesus, Laporte, Ferran Torres, Mendy, Fernandinho, Garcia, Doyle, Bernabe
Antrenor: Pep Guardiola