Articol de Daniel Scorpie - Publicat joi, 20 mai 2021 12:39 / Actualizat joi, 20 mai 2021 13:45
Liverpool a revenit formidabil în ultimele două luni și e pe 4, depășind-o la golaveraj pe Leicester. „Mai avem o finală și vor fi 10.000 de fani pe Anfield!”, spune Jurgen Klopp.
La începutul lui martie, după seria horror interminabilă de eșecuri acasă, Liverpool își cam luase gândul de la Champions League. Nici Jurgen Klopp nu prea mai spera, doar că n-a dezarmat.
Au urmat însă șapte succese în nouă etape (egaluri cu Leeds și Newcastle), ultimul fiind un 3-0 la Burnley, și în două luni „cormoranii” au reușit o revenire senzațională. Profitând de victoria lui Chelsea, 2-1 cu Leicester, duel între rivale directe la ultimele două locuri de Ligă, The Reds au depășit „vulpile” la golaveraj (+24 față de +20), urcând pe 4.
Luptă și cu Chelsea
„A fost o semifinală și am câștigat-o, fără gol primit. Nimic nu s-a decis, mai avem finala, însă duminică vor fi și 10.000 de fani pe Anfield. Problema e să ne recuperăm rapid pentru partida cu Crystal Palace. Nu știm cum se va termina, sigur vom juca în Europa, dar avem destinul în propriile noastre mâini”, a spus managerul neamț.
Și Leicester are meci acasă cu Tottenham, scoasă din calculele europene. Totuși recenta câștigătoare a Cupei Angliei are cele mai mici șanse să mai prindă grupele Champions! Depinde și de Chelsea, ce are un punct mai mult în clasament (67 la 66) și evoluează, în deplasare, cu Aston Villa.
VIDEO Geraldo Alves, despre meciurile cu Liverpool și Napoli
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Lionel Messi rupe tăcerea după 5 luni! Interviu amplu acordat în țara natală
Variantă neașteptată pentru Răzvan Lucescu! O fostă campioană a Europei îl vrea selecționer