Articol de GSP - Publicat marti, 27 decembrie 2022 19:27 / Actualizat marti, 27 decembrie 2022 20:00
Manchester City i-ar fi propus lui AC Milan schimbul iernii: Jack Grealish - Rafael Leao.
Adus în vara lui 2021 la Manchester City, pentru 117 milioane de euro, mijlocașul ofensiv Jack Grealish (27 de ani) nu a impresionat la formația lui Pep Guardiola, iar „cetățenii” ar fi gata să renunțe la el.
Machester City, propunere pentru AC Milan: schimb Grealish – Leao
Iar clubul din Premier League a găsit deja soluția. Potrivit presei din Italia, conducerea lui Manchester City a rămas impresionată de portughezul Rafael Leao (23 de ani). Astfel, englezii le-au propus șefilor lui AC Milan un schimb: Grealish, în schimb lui Rafael Leao.
Portughezul, care poate juca atât ca atacant, cât și ca extremă, mai are contract cu AC Milan până în iunie 2024 și a impresionat în Serie A, unde are 6 goluri în 14 meciuri, dar și la Campionatul Mondial (2 goluri în 5 partide).
Cu toate că Leao încă nu a semnat prelungirea contractului, șefii milanezilor nu pari dispuși să accepta propunerea lui City. Conducerea lui AC Milan este nemulțumită de salariul mare pe care Grealish îl are la City, 17 milioane de euro, și preferă să-i facă o nouă ofertă lui Leao.
În plus, conducerea lui AC Milan consideră că afacerea nu ar fi potrivită pentru club nici din cauza diferenței de vârstă dintre cei doi și preferă să parieze în continuare pe Leao (23 de ani), care e cu 4 ani mai tânăr decât Grealish.
70.000.000 de milioane de euroe cota lui Grealish, potrivit transfermarkt
Grealish a bifat 15 partide pentru City în acest sezon, reușind un gol. În total, englezul are 7 reușite și 4 assist-uri în 56 de meicuri sub comanda lui Guardiola.
Rafael Leao a fost cumpărat de AC Milan în vara lui 2019, de la Lille, pentru 29,5 milioane de euro. De atunci a reușit 34 de goluri și 30 de pase decisive în 135 de meciuri.
85.000.000 de euroe cota lui Rafael Leao, potrivit transfermarkt