Articol de GSP - Publicat duminica, 03 iulie 2022 07:26 / Actualizat duminica, 03 iulie 2022 09:34
Cristiano Ronaldo (37 de ani) le-a cerut șefilor lui Manchester United să îl lase să plece în această vară. Din nefericire pentru acesta, „diavolii” nu concep o despărțire de portughez.
Cristiano Ronaldo nu vrea să stea un an departe de Liga Campionilor. Cum Manchester United nu a obținut biletul pentru cea mai galonată competiție a Europei, starul portughez le-a transmis șefilor că vrea o nouă provocare: „E timpul să plec!”.
Însă Manchester United nici nu vrea să audă. Potrivit The Sun, „Diavolii” l-au anunțat deja pe Cristiano că că nu iau în calcul să se despartă de golgeterul lor din sezonul trecut și că se așteaptă ca el să îmbrace și în acest sezon tricoul lui United.
Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Manchester United
Nemulțumit de faptul că nu va juca în Liga Campionilor pentru prima dată după 19 ani și că la United șansele să se bată la titlu sunt mici, Ronaldo a decis să plece de la Manchester.
Jorge Mendes, agentul lui Cristiano Ronaldo, a pornit deja în căutarea unei noi echipe. Chelsea și Bayern se numără printre cluburile unde atacantul portughez a fost propus.
Dacă bavarezii au exclus din start varianta, din cauza salariului mult prea mare pe care îl are Ronaldo, Chelsea ar fi o posibilă destinație.
Renumitul jurnalist David Ornstein scrie că Mendes s-a întâlnit în urmă cu două săptămâni, în Portugalia, cu Todd Boehly, noul finanțator al lui Chelsea. Cei doi ar fi discutat direct despre transferul lui Cristiano Ronaldo.
La Chelsea, Cristiano ar avea locul asigurat în centrul ofensivei. Belgianul Romelu Lukaku (29 de ani) a fost cedat la Inter, în Serie A.