Articol de GSP - Publicat marti, 17 august 2021 18:36 / Actualizat marti, 17 august 2021 18:58
Juventus a rezolvat transferul lui Manuel Locatelli (23 de ani), mijlocașul central al celor de la Sassuolo.
„Bătrâna Doamnă” a efectuat primul transfer al verii. Juventus a ajuns la un acord cu Sassuolo pentru transferul lui Locatelli, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano. Acesta anunță că Sassuolo va primi 35 de milioane de euro ca sumă fixă, plus bonusuri. Locatelli, unul dintre cei mai importanți jucători în triumful Italiei de la EURO 2020, va semna un contract valabil până în vara lui 2026.
Manuel Locatelli, transferat de Juventus
Juventus bifează astfel primul transfer al verii. Pe lângă Locatelli, italienii au definitivat și mutarea permanentă a lui Weston McKenie de la Schalke 04, împrumutat în sezonul trecut.
Cotat la 35 de milioane de euro de către Transfermarkt.com, Locatelli evoluează la Sassuolo din vara lui 2019, atunci când a fost transferat de la AC Milan pentru 14 milioane de euro. Locatelli, care are 15 meciuri și 3 goluri pentru echipa națională a Italiei, a adunat 99 de apariții, 7 goluri și 11 pase decisive la Sassuolo.
De Locatelli a fost interesată și Arsenal, dar „tunarii” nu au avut nicio șansă, italianul dorind să semneze cu Juventus.
Manuel Locatelli, revelația Italiei la EURO 2020
La EURO 2020, Locatelli a înscris o „dublă” în meciul Italia - Elveția 3-0 și s-a bucurat în stilul Tardelli în 1982: „De obicei nu urmăresc acțiunea până în careul mic, dar am avut și un pic de nebunie”, a explicat Locatelli.
„Locatelli e o bijuterie. Le-am spus-o și englezilor, înaintea Euro. Primul gol a fost extraordinar, ca acțiune, gest tehnic perfct și apariție perfectă la finalizare. Al doilea i-a scos în față șutul, e una dintre cele mai bune calități ale repertoriului său”. Așa l-a caracterizat Claudio Ranieri pe Locatelli.
„Acum un an poate că nici nu aș fi jucat aici”, admite Manuel, 23 de ani, amintind de amânarea CE din cauza pandemiei. Selecționerul l-a debutat în septembrie, contra Olandei, iar în martie produsul academiei Milanului a reușit primul gol, cu Bulgaria.
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Unde a ajuns să joace Răzvan Ochiroșii, marea speranță de la FCSB
Prostia se plătește! Wolfsburg afară din Cupă, după ce a făcut 6 schimbări
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro