INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

CORONAVIRUS. Mircea Lucescu, îngrijorat de situația din Italia după pandemia de coronavirus: „Sunt convins de asta”

Articol de - Publicat sambata, 14 martie 2020 10:15

Aflat în aceste zile la Breaza, Mircea Lucescu (74 de ani) e și el conectat la tăvălugul legat de pandemia de coronavirus și a vorbit despre situația din Italia, cea mai afectată țară europeană. 

„Nu mi-e frică! Nu vreau să trăiesc sub imperiul panicii, fiindcă viața trebuie trăită chiar și în aceste condiții. Important e să respectăm, în primul rând, regulile de protecție sugerate de autorități și de specialiști. Rămân în Breaza un timp pentru că, și dacă aș vrea să călătoresc, nu aș avea cum. toate traseele sunt închise în Europa. Mă doare însă sufletul când văd ce se întâmplă în Italia. 

Mă gândesc ce-au făcut oamenii ăștia pentru progresul omenirii și cred că nu meritau să treacă printr-o asemenea tragedie. În istoria lor au mai traversat însă momente critice, epidemii de ciumă și altele, și au reușit însă să meargă mai departe și să scape de fiecare flagel. La fel vor reuși și acum. Sunt convins! 

HARTA DE COD ROȘU: Situația la zi în fotbalul european: 43 campionate suspendate din cauza pandemiei de coronavirus + unde se mai joacă și cine transmite meciurile

Am mai vorbit cu amici din Italia, cu foști mei jucători, precum agentul Carlo Nicolini sau Henrikh Mkhitaryan, și fiecare îmi spune că sunt situații sensibile și primul lucru la care se gândesc e să stea cât mai izolați, să se ferească și să arate responsabilitate față de familie, de comunitate și de colegi”, a declarat Lucescu pentru Gazeta Sporturilor. 

Sportul italian, oprit

Italia este în stare de urgență, iar toate competițiile sportive au fost suspendate. Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în rândul sportivilor crește de la o zi la alta. Sampdoria este cea mai lovită formație din Serie A, cu 5 cazuri confirmate. Daniele Rugani, de la Juventus, și Dusan Vlahovic, de la FIorentina, au fost la rândul lor diagnosticați cu coronavirus. 

În Italia, 1.266 de persoane au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus. În total sunt 17.660 de persoane care au fost infectate cu COVID-19. 

Citește și:

FIFA amână meciurile din calificările la Mondialul 2022 din America de Sud » Cele 10 partide care vor fi reprogramate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Am închis telefonul tocmai ca să nu ajungă la mine” » Edi Iordănescu a explicat motivele plecării de la echipa națională: „Au fost momente grele!”
Nationala
„Am închis telefonul tocmai ca să nu ajungă la mine” » Edi Iordănescu a explicat motivele plecării de la echipa națională: „Au fost momente grele!”
Lovitură financiară pentru FCSB! S-a aflat clubul care a început negocierile pentru transferul lui Darius Olaru
Superliga
Lovitură financiară pentru FCSB! S-a aflat clubul care a început negocierile pentru transferul lui Darius Olaru
Au apărut imaginile pe care PAOK și Răzvan Lucescu le voiau blocate! Scene șocante: antrenorul român sare la fanii adverși
Campionate
Au apărut imaginile pe care PAOK și Răzvan Lucescu le voiau blocate! Scene șocante: antrenorul român sare la fanii adverși

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (2)
1401192300199411
Daniel Irimescu  •  14 Martie 2020, 15:10
Postat de maistorkokir pe 14 Martie 2020, 14:49

pt mine e suspect ca in italia situatia e mult mai grava decat insasi china, daca ne raportam la diferenta mare de populatie intre cele 2 tzari

Tovarasi mint. Falsification. Au mult mai multi morti

maistorkokir
maistorkokir  •  14 Martie 2020, 14:49

pt mine e suspect ca in italia situatia e mult mai grava decat insasi china, daca ne raportam la diferenta mare de populatie intre cele 2 tzari

Vezi toate comentariile (2)
Comentează