Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 27 ianuarie 2022 09:45 / Actualizat joi, 27 ianuarie 2022 09:46
Atacantul Mo Salah, în vârstă de 29 de ani, care a cucerit tot ce își putea dori la Liverpool, tocmai s-a calificat în sferturile de finală Cupei Africii cu naționala „faraonilor”, marcând golul decisiv la loviturile de departajare: Coasta de Fildeș - Egipt 0-0, 4-5 la penalty-uri.
Mo Salah a câștigat, până la 29 de ani, patru dintre cele mai importante trofee din cariera unui fotbalist: titlul în Premier League, Champions, Supercupa Europei și Mondialul Cluburilor, toate cu Liverpool. Dar îi lipsește succesul cu naționala.
Mohamed Salah vrea să răzbune finala pierdută în 2017
Al doilea cel mai prolific jucător al „faraonilor", după faimosul Hossam Hassan, nu vrea să mai scape ocazia de a triumfa în tricoul roșu al Egiptului. „E țara mea, pe care o iubesc atât de mult. Acest trofeu ar fi ceva complet nou pentru mine. Va fi cel mai apropiat de inima mea", a declarat atacantul.
Vrea să răzbune înfrângerea suferită în 2017, la turneul din Gabon, 1-2 în finala în fața Camerunului. „Am fost foarte aproape să cucerim Cupa Africii, am dat totul, dar n-am avut noroc atunci. Acum, e o altă șansă și trebuie să profităm de ea".
Urmează confruntarea cu Maroc. Apoi, Camerun
Miercuri seară, Mo a avut acel noroc care i-a lipsit în urmă cu cinci ani. În „optimi", Egiptul a învins una dintre favorite, Côte d'Ivoire, la penalty-uri. Bailly a ratat la ivorieni, iar Salah a transformat lovitura decisivă. 5-4 la 11 metri.
În „sferturi", îl așteaptă altă confruntare dificilă, cu Maroc, pe 30 ianuarie. Și, dacă trece de „leii din Atlas", va da foarte probabil peste „leii neîmblânziți" ai Camerunului, în semifinale.
46 de goluria marcat Mo Salah în 79 de selecții la naționala Egiptului, o medie de 0,58 reușite pe meci
68 de goluria înscris Hossam Hassan pentru reprezentativa "faraonilor"; a purtat tricoul roșu de 176 de ori
10 victoriiare Egiptul la Cupa Africii în 11 partide jucate în fața Côte d'Ivoire (de trei ori, la penalty-uri)
Alt 3-lea joc din „optimi” cu 11 metri
În ultimul meci din „optimi", Guineea Ecuatorială, cea care făcuse marea surpriză a grupelor, învingând și eliminând campioana Algeria, a mai reușit o performanță.
A trecut și de Mali, 0-0, 6-5 la penalty-urile de departajare. Al 3-a joc decis la 11 metri la CAN 2021.
Citește și:
Încă un meci bun pentru Denis Drăguș! A marcat iar pentru Standard Liege