Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 30 ianuarie 2020 12:06
Beșiktaș tocmai l-a numit antrenor pe Sergen Yalçın, 47 de ani, fost jucător al lui Mircea Lucescu și la Galatasaray, și la Beșiktaș. Și îl vrea neapărat alături pe tehnicianul în vârstă de 74 de ani.
Acesta era planul conducerii lui Beșiktaș încă de săptămâna trecută, când s-a decis să-l demită pe Abdullah Avcı. Jurnaliștii turci vorbeau de duetul Sergen Yalcin - Mircea Lucescu. Un antrenor tânăr, în ascensiune, sfătuit și supervizat de un „înțelept", un tehnician în vârstă de 74 de ani, cu mare experiență.
Marți, „vulturii" au oficializat numirea pe bancă a lui Sergen Yalcin, 47 de ani, ultima oară la Malatyaspor. Acum, ținta e Luce. Potrivit cotidianului Habertürk, care preia o informație dezvăluită de TRT Spor, liderii clubului alb-negru au venit miercuri la București să-l convingă pe Lucescu să accepte postul de director sportiv.
Și au discutat mai multe ore cu el. O delegație condusă de mâna dreaptă a președintelui Ahmet Nur Çebi. Luce ar fi cerut un răgaz să analizeze oferta, urmând să dea un răspuns final săptămâna viitoare.
Prezent azi la Stadionul Arcul de Triumf pentru a vedea stadiul lucrărilor, Mircea Lucescu a declarat:
„Curiozitatea m-a împins să vin aici, puteam foarte bine să stau la televizor sau la negocieri, nu numai cu turcii. Nu vreau să discut despre lucrurile astea. Citesc în ziare. Mi-e dor de banca tehnică, dar deocamdată nu pot. Mai târziu. Nu e vorba de Rapid în Liga I, voi vedea. Eu încerc să dau cât mai mult echipelor care îmi sunt dragi şi la care am lucrat, dar asta nu înseamnă că nu mă pot duce mâine la Craiova şi să fac acelaşi lucru”
Noul președinte insistă pentru Luce
Beșiktaș a încercat vara trecută să-l pună pe el antrenor. Ar fi fost ca un schimb de locuri: Şenol Güneş ar fi trecut de la Beșiktaș la naționala Turciei, iar Lucescu ar fi făcut drumul invers. De la selecționată la Beșiktaș.
Numai că, după intense negocieri, tehnicianul nu a mai ajuns la Istanbul, pe „Vodafone Park". Președintele de la acea vreme, Fikret Orman, l-a desemnat în cele din urmă pe Abdullah Avcı, care nu a reușit să ofere putere echipei, aflată în dificultate. Locul 7, cu șapte înfrângeri în 19 etape, la 11 puncte distanță de liderul Sivasspor.
Între timp, Fikret Orman și-a dat demisia, Ahmet Nur Çebi devenind noul președinte. Iar Ahmet Nur Çebi mizează pe Lucescu.
Optimiști după discuția de ieri
Deocamdată, Luce e mulțumit că Sergen a fost ales pe banca alb-negrilor. L-a avut jucător și la Galatasaray, și la Beșiktaș. L-a apreciat și atunci, îl apreciază și acum. Dar nu s-a decis încă. Deși, susțin jurnaliștii turci, conducătorii „vulturilor" sunt optimiști după discuția de ieri.
În vara lui 2017, șefii federației turce au venit la București și au reușit să-l atragă pe Mircea Lucescu ca selecționer, în locul lui Fatih Terim. După aproape trei ani, Beșiktaș speră să aibă tot un răspuns pozitiv.
2 ania antrenat Mircea Lucescu la Beșiktaș, între 2002 și 2004, cucerind titlul în Turcia de la primul sezon în alb-negru
89 de meciuria stat Luce pe banca echipei din Istanbul, având un palmares pozitiv: 53 de victorii, 19 egaluri, 17 eșecuri
Rămâne și Sion pentru vară
În decembrie, după ce varianta Santos a fost abandonată, Mircea Lucescu a ajuns pe lista lui FC Sion. Unde este proprietar și președinte controversatul Christian Constantin, arhitectul în vârstă de 63 de ani care a schimbat 45 de antrenori la club. Constantin îl urmărește de foarte mult timp pe Luce. Antrenorul a refuzat, dar oferta de la Sion ar rămâne valabilă și în vară, la sfârșitul acestui sezon.
vezi și:
Huliganii lui Manchester United au mers acasă peste șeful clubului și l-au amenințat cu moartea!