Articol de George Titus Albulescu - Publicat vineri, 17 noiembrie 2017 16:43
Potrivit presei spaniole, Neymar a izbucnit în lacrimi pentru a opri mutarea la Paris Saint-Germain, dar tatăl său, care este și agentul fotbalistului, a avut o influență majoră asupra deciziei de a părăsi Barcelona.
Vedeta braziliană a devenit cel mai scump jucător din istorie, atunci când vicecampioana Franței a plătit în vară pentru el 222 de milioane de euro echipei catalane.
Neymar ar fi cerut lui Josep Maria Bartomeu, președintele Barcelonei, să oprească efectuarea transferului, dar fără succes. Totuși, atacantul în vârstă de 25 de ani, a rămas legat sentimental de orașul spaniol și echipa blaugrana.
Dovadă, că el a revenit pentru scurt timp în capitala Cataloniei, la sfârșitul lunii octombrie, împreună cu fiul său David Lucca, întâlnindu-se cu foștii săi colegi Lionel Messi și Luis Suarez.
Brazilianul este în centrul atenției la PSG, însă între el și Unai Emery ar fi avut loc un conflict. Atacantul ar fi fost nemulțumit de faptul că antrenorul îl tratează la fel ca și pe ceilalți jucători.
Neymar, care este cotat la 150 de milioane de euro de transfermarkt, a avut un start lansat la Paris Saint-Germain, în acest sezon. Astfel, el a înscris 11 goluri în 12 meciuri, în toate competițiile.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro