Articol de GSP - Publicat vineri, 20 martie 2020 11:10
Neymar (28 de ani) a decis să părăsească Parisul și să stea în izolare în Brazilia, însă ar putea întâmpina probleme la revenirea în Franța deoarece nu are un pașaport european valabil, scrie publicația AS.
Precum mulți alți fotbaliști, Neymar a decis să meargă acasă în această perioadă marcată de pandemia de coronavirus. Spre deosebire de unii dintre colegii săi, precum Edinson Cavani și Thiago Silva, Neymar nu a obținut cetățenia nici în Spania, unde a evoluat pentru Barcelona, nici în Franța, fiind legitimat în prezent la PSG.
Din cauza pandemiei de coronavirus, președintele Franței, Emmanuel Macron, este pregătit să declare starea de urgență în Franța, blocând astfel granițele țării.
Chiar și atunci când restricțiile privind călătoriile spre Franța vor fi ridicate, este de așteptat ca traficul aerian să rămână afectat, în funcție de modul în care va evolua virusul și zonele unde va ajunge în continuare. Acest lucru l-ar putea ține pe Neymar departe de Paris pentru o perioadă mai lungă decât se credea inițial.
Izolat într-o vilă de 7 milioane de euro
Neymar se ferește de coronavirus în reședința sa din Rio de Janeiro, cumpărată în anul 2016 pentru 7.3 milioane de euro.
În acest moment, este neclar când se vor relua competițiile fotbalistice, însă este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla mai devreme de luna mai. Astfel, Neymar va mai petrece destul timp în Brazilia.
Trei informații importante despre pandemia de coronavirus
Citește și alte știri despre consecințele coronavirus în sportul mondial:
- EURO 2020 devine EURO 2021! Șefii fotbalului mondial au decis să amâne cu un an competiția anului în fotbalul internațional.
- UEFA a stabilit reprogramarea competițiilor Champions League și Europa League.
- Voleiul, primul campionat decis de coronavirus. Federația Română de Volei a decis închiderea campionatului în curs și a anunțat cine primește titlul de campioană.
- FRF, LPF și cluburile din Liga 1 au convenit cele două scenarii în care competiția ar putea fi dusă la capăt.
- Fanii Football Manager se pot juca gratis în perioada următoare după decizia luată de producătorii jocului.
- Peste 140 de vedete din sportul românesc fac parte din campania #vafibine, lansată de Gazeta Sporturilor, în contextul panicii generate de coronavirus.
- Sala de presă a Arenei Naționale a fost transformată în sediu pentru operatorii ce răspund la TELVERDE, linia specială realizată pentru întrebări legate de coronavirus.
- Fotbalul din Serie A ar putea reveni la începutul lunii mai.