Articol de Vlad Roșu - Publicat miercuri, 21 iunie 2023 07:30 / Actualizat miercuri, 21 iunie 2023 09:40
Formația saudită Al Ittihad a anunțat, miercuri noapte, transferul mijlocașului defensiv francez N'Golo Kanté (32 de ani), legitimat ultima oară la gruparea engleză Chelsea.
Internaționalul din Hexagon, campion mondial cu naționala „cocoșului galic” în 2018, a semnat un contract valabil pe 3 sezoane cu Al Ittihad, campioana Arabiei Saudite din acest an, au anunțat arabii, pe contul de Twitter al clubului.
N'Golo Kanté, noul jucător al arabilor de la Al Ittihad
Într-o prezentare făcută pe Twitter, saudiții spun că aducerea lui N'Golo Kanté este „una dintre cele mai importante mutări din istoria clubului”. Mai jos, comunicatul integral al celor de la Al Ittihad.
Al Ittihad anunță transferul internaționalului francez N'Golo Kanté, fostul jucător de la Chelsea, care a câștigat Campionatul Mondial în 2018 și Liga Campionilor în 2021. Contractul a fost semnat marți, 20 iunie, după ce fotbalistul a efectuat vizita medicală la un centru specializat din Dubai.
Această mutare s-a realizat rapid, Al Ittihad câștigând recent campionatul.
Transferul lui Kante este unul dintre cele mai importante din istoria clubului. Este o parte din ambiția clubului de a atrage mai mulți jucători de clasă mondială. Echipa se pregătește și de Campionatul Mondial al Cluburilor, competiție care va avea loc la finalul acestui an.
Al Ittihad îi urează lui N'Golo Kanté succes în a îndeplini obiectivele clubului și a face fanii clubului fericiți.
-comunicat Al Ittihad
În Arabia Saudită, N'Golo Kanté va avea un salariu anual de 100 de milioane de euro. Este al doilea jucător de top din fotbalul european care ajunge la Al Ittihad în această vară. Arabii l-au mai adus și pe atacantul Karim Benzema (35 de ani), de la Real Madrid.
N'Golo Kanté juca din 2017 la Chelsea
Kanté evolua din vara lui 2017 la Chelsea, grupare care îl transfera de la Leicester City, campioana Angliei din acel moment, în schimbul sumei de 35,8 milioane de euro.
6 trofeea cucerit Kanté cu Chelsea, printre care un titlu în Premier League și o Ligă a Campionilor
Pe Stamford Bridge, francezul a bifat 269 de apariții, a marcat 13 goluri și a dat 16 pase de gol. În sezonul recent încheiat, Kanté a jucat numai 9 meciuri pentru Chelsea, fiind mai mult accidentat. A dat o pasă decisivă.
N'Golo Kanté a mai evoluat în carieră la Boulogne și SM Caen. În naționala Franței, el are 53 de selecții și două goluri marcate.
Citește și:
Lothar Matthaus, intrare violentă la o vedetă de la Bayern: „Eu l-aș vinde imediat la PSG!”