INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Numai în Premier League: locul 19 vrea să aducă un atacant care a câștigat de 3 ori Liga Campionilor în carieră!

Samuel Eto'o, foto: Guliver/gettyimages +2   FOTO
Samuel Eto'o, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Alexandru Pavel - Publicat luni, 02 ianuarie 2017 10:42

Samuel Eto'o, 35 de ani, este pregătit să revină în Premier League, fiind dorit de ocupanta locului 19 din campionatul englez, Hull City, conform Mirror.

Echipa pregătită de Mike Phelan nu traversează cea mai bună formă, obținând doar două puncte în ultimele cinci meciuri și având cel mai slab atac din Premier League, cu doar 16 goluri înscrise în tot turul de campionat.

Cu mijlocașul Robert Snodgrass și fundașul Michael Dawson ca principali marcatori, Hull are nevoie disperată de un nou atacant, Diomande, Mbokani sau Abel Hernandez neridicându-se la un nivel optim pentru prima ligă engleză.

Mike Phelan se pare că a găsit soluția salvatoare în persoana veteranului Samuel Eto'o, care evoluează în Turcia, pentru Antalyaspor și care mai are contract până în vara lui 2018 cu ocupanta locului nouă din Superligă, pentru care a reușit cinci goluri și două assisturi în acest sezon.

Fotbalistul camerunez, care a mai evoluat și pentru Chelsea în Anglia, ar putea reveni în Premier League la doi ani după ce o părăsea pe Everton pentru un transfer în Serie A, la Sampdoria.

Aflat în Turcia de un an și jumătate, Eto'o a ocupat pentru o scurtă perioadă și postul de antrenor-jucător, iar acum ar putea părăsi pe Antalyaspor, dar turcii ar fi dispuși să-l cedeze doar sub formă de împrumut, pentru șase luni.

Două milioane de euro este cota de piață a fotbalistului camerunez, care s-a făcut remarcat în perioadele petrecute la Barcelona și Inter, devenind primul jucător care reușește să câștige tripla Champions League, campionat, cupă, în doi ani consecutivi, performanță reușită în 2009, pentru catalani și 2010, în tricoul italienilor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Nationala
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Cristi Balaj, discurs fără precedent: „A trebuit să-l ridic pe Louis Munteanu de unde au avut unii grijă să-l coboare!”
Superliga
Cristi Balaj, discurs fără precedent: „A trebuit să-l ridic pe Louis Munteanu de unde au avut unii grijă să-l coboare!”
Ce spune șeful lui Dinamo, după prima înfrângere din play-off: „Ce să zic? Sunt cei mai buni din țară la asta”
Superliga
Ce spune șeful lui Dinamo, după prima înfrângere din play-off: „Ce să zic? Sunt cei mai buni din țară la asta”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează