Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 11 septembrie 2021 16:49 / Actualizat marti, 14 septembrie 2021 15:29
La debutul pentru Crystal Palace, Odsonne Edouard (23 de ani) a înscris două goluri, ajutându-și echipa să obțină o victorie răsunătoare cu Tottenham, scor 3-0.
În ultimele ore ale perioadei de mercato din Premier League, Crystal Palace l-a cumpărat pe Odsonne Edouard, atacant născut în Guiana Franceză. Celtic, marea rivală a celor de la Rangers în Scoția, a primit 16,3 milioane de euro în schimbul fotbalistului.
Odsonne Edouard, „dublă” împotriva lui Tottenham la debutul pentru Crystal Palace
În această după-amiază, la 11 zile de la momentul transferului, Odsonne Edouard a debutat pentru Crystal Palace. Și ce debut a avut! Introdus pe teren în minutul 84, la scorul de 1-0 în locul lui Christian Benteke, Edouard nu a avut nevoie de mult timp pentru a atrage toate privirile.
Câteva secunde mai târziu a ajuns în careul advers, unde Wilfried Zaha l-a găsit cu o pasă la firul ierbii. Edouard a preluat cu stângul și a șutat cu același picior, din cădere, lângă bara stângă a porții apărate de Hugo Lloris. Prima ocazie, primul gol.
9 minute mai târziu, în prelungiri, Edouard a dat dovadă încă o dată de stăpânire de sine. Liber în careul lui Spurs, Odsonne a fost găsit cu o pasă precisă de către Conor Gallagher, și nu a iertat. Încă o dată, preluare cu stângul, șut cu același picior. Hugo Lloris a fost pe direcția balonului, dar intensitatea șutului l-a învins.
Două goluri la debutul în Premier League în doar 9 minute pentru Edouard, ambele cu stângul, deși piciorul lui de bază este dreptul!
Odsonne Edouard, statistici senzaționale în Scoția
Până la finalul lui august, Odsonne Edouard a fost rivalul lui Ianis Hagi în primă ligă din Scoția. Crescut de AF Bobigny și ulterior de PSG, Edouard a ajuns la Celtic în vara lui 2017, sub formă de împrumut. Un an mai târziu, echipa din Glasgow l-a achiziționat definitiv, în schimbul a 10,3 milioane de euro. După 179 de meciuri, 86 de goluri și 39 de pase decisive la Celtic, Edouard a făcut pasul către Premier League, unde și-a început aventura în cel mai bun mod posibil.
2025este anul în care va expira contractul lui Edouard cu Crystal Palace
17 goluriîn 14 meciuri are Edouard la echipa națională U21 a Franței. Nu a jucat încă la echipa de seniori
„Vreau să devin cel mai bun din lume”
În februarie 2020, când era lider în campionatul scoțian alături de Celtic, Odsonne Edouard a fost numit jucătorul lunii. În momentul în care i-a fost înmânat premiul, și-a enunțat aspirațiile mărețe: „Aș vrea să devin cel mai bun atacant din lume. Sau unul dintre cei mai buni atacanți din lume, în orice caz. Nu știu când se va întâmpla asta. Vom vedea”.