INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Ousmane Dembele nu se dezminte! A intrat pe lista neagră a lui Xavi

Ousmane Dembele
Foto: Barcelona
Ousmane Dembele Foto: Barcelona

Articol de GSP - Publicat sambata, 20 noiembrie 2021 10:42 / Actualizat sambata, 20 noiembrie 2021 11:12

Ousmane Dembele (24 de ani) a „călcat din nou pe bec” la Barcelona. După ce săptămâna trecută a devenit primul jucător amendat în mandatul lui Xavi, internaționalul francez a încălcat din nou regulile impuse de noul antrenor.

După ce săptămâna trecută Dembele a fost amendat cu 100 euro pentru că a întârziat 3 minute la antrenament, francezul nu s-a învățat minte și a fost penalizat din nou.

Potrivit spaniolilor de la Sport.es, Dembele a întârziat din nou la antrenament. Staff-ul lui Xavi l-a sunat pentru explicații.

Surprins de telefon, Dembele ar fi spus că era convins că ședința de pregătire este programată după-amiază. În cele din urmă acesta s-a alăturat colegilor la baza catalanilor, dar nu a scăpat de amenda lui Xavi.

Xavi, reguli stricte la Barcelona

Din prima zi ca antrenor al Barcelonei, Xavi i-a avertizat pe toți: „În primul rând, e important să avem reguli. După aceea, vom discuta despre valori, despre respect și atitudine. Nu voi fi dur, dar vom aplica reguli”.

Unele din regulile lui Xavi, dezvăluite de jurnaliștii spanioli:

  • Se vor da amenzi. Din 2014, după venirea lui Luis Enrique, pedepsele au fost înlăturate pe „Camp Nou", susține AS. De acum, vor fi aplicate din nou, ca pe vremea lui Pep Guardiola.
  • Cu 48 de ore înaintea unui meci, jucătorii nu mai pot ajunge târziu acasă.
  • Activitățile extrasportive vor fi controlate chiar de Xavi. Nimeni nu va mai putea face călătorii personale în timpul sezonului. Nici măcar scurte, ca Piqué, pentru afacerile sale.
  • Activitățile de risc interzise. „Adio, surf! Adio, biciclete electrice!”, anunță Mundo Deportivo. Din nou, veteranul Piqué e vizat. Stoperul în vârstă de 34 de ani era văzut gonind cu o asemenea bicicletă rapidă.

Xavi: „Presiune, agresivitate, intensitate"

La conferința de presă în care a fost prezentat oficial, Xavi a vorbit și despre cum vrea să joace Barcelona sub comanda lui. „Când vă aud, mă înfior. Noi suntem Barça, cel mai bun club din lume. Trebuie să învingem, aici nu există egal sau înfrângere”, le-a mulțumit Xavi fanilor. 

A explicat și cum va câștiga: „Atac, spectacol, un joc de posesie, nu speculativ, cu mare presiune pe adversari, cu agresivitate și intensitate". A revenit la cuvintele aceluiași mare maestru olandez: „Până la urmă, e ideea lui Cruyff. Primul apărător e atacantul și primul atacant e portarul”.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Kevin de Bruyne, testat pozitiv la coronavirus! Ce partide va rata mijlocașul lui City

Bayern, înfrângere rușinoasă în ultimul meci din Bundesliga

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Superliga
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Superliga
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
cristinel
cristinel  •  20 Noiembrie 2021, 12:57

Barcelona l-ar fi vândut demult pe Tembele, dar nu îl cumpără nimeni. Oricum, nu îl cumpără la prețul exorbitant pe care l-a plătit Barcelona pe el, deci oricum catalanii vor ieși în pierdere.

ge0x
ge0x  •  20 Noiembrie 2021, 12:32

100 de euro amenda unui jucatori cu salariu de minim 5 milioane de euro. Pai Dembele poate *** Poate il interesa pe Dembele daca era 1000 de euro minutul de intarziere. Cu 100 de euro ii arde la buzunar Xavi pe multimilionarii astia , nu glumeste.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează